O tânără de 18 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea a fost implicată într-un accident

O tânără de 18 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea a fost implicată într-un accident

O tânără în vârstă de 18 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs, sâmbătă, 30 decembrie 2023, pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani, fiind implicat un singur autoturism.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat că tânăra era ieșită din mașină.  A fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

Salvatorii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria mașinii.
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Stirea anterioara

O femeie care se afla în casă cu cei doi copii și amenința că se sinucide, calmată de jandarmi

Stirea Urmatoare

Horoscopul săptămânii 29 aprilie - 5 mai: Peștii merg pe un drum nou cu câștiguri financiare mari. Săgetătorii trec prin furtună

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.