Municipalitatea vrea să pună indicatoare în municipiu către monumentele de patrimoniu

Municipalitatea vrea să pună indicatoare în municipiu către monumentele de patrimoniu

Măsura va fi implementată, spune primarul Ovidiu Portariuc, după ce mai mulţi turişti străini s-au plâns că în municipiu nu există indicatoare de orientare, de acest gen.

El spune că Ministerul Culturii urmează să pună la dispoziţia Primăriei astfel de indicatoare. Cu această ocazie, vor fi realizate şi broşuri de prezentare a municipiului Botoşani.

Foarte mulţi cetăţeni care au vizitat Botoşaniul s-au plâns că nu reuşesc să se orienteze şi nu reuşesc să ajungă către obiectivele turistice. Au venit să caute Ipoteştiul şi nu ştiau cum să ajungă acolo sau nu găseau parcul Eminescu sau Casa Iorga. Vrem să facem şi nişte broşuri de prezentare, poate într-un parteneriat cu cei din Suceava, astfel încât broşurile noastre să se afle în hotelurile, restaurantele din zona turistică a Sucevei, iar ale lor se pot găsi în hotelurile din Botoşani“, a spus Ovidiu Portariuc.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

16 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare reținute de polițiști în noaptea Învierii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.