La un pas de tragedie! O femeie a suferit arsuri de gradul I din cauza unei butelii montate greșit

La un pas de tragedie! O femeie a suferit arsuri de gradul I din cauza unei butelii montate greșit

O femeie în vârstă de 70 ani, din localitatea Lișmănița, a suferit arsuri de gradul I la mâna dreaptă după ce în bucătăria de vară s-a produs o explozie din cauza unei acumulări de gaz. Deflagrația a fost urmată de incendiu.

S-a întâmplat în dimineața zilei de sâmbătă, 5 iunie 2021. Femeia a reușit să scoată butelia în flăcări din clădire cu ajutorul unei sape. Între timp, o vecină a chemat pompierii în sprijin. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, salvatorii militari de la Punctul de Lucru Darabani, cu o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță.

La sosirea forțelor de intervenție, femeia era afară. La fel și butelia, care ardea cu flacără. În interiorul bucătăriei de vară, o parte din bunuri erau cuprinse de flăcări. Femeia a primit îngrijiri medicale la fața locului și a refuzat să fie transportată la spital. Pompierii au stins incendiul în limitele găsite, fiind protejate de flăcări casa și celelalte anexe din gospodărie.

Proprietara a povestit că în această dimineață a schimbat butelia și a uitat sa pună o garnitură. Gazul acumulat în încăpere s-a aprins în timp ce a început să folosească cuptorul de la aragaz.

Exploziile din cauza acumulărilor de gaze, urmate sau nu de incendiu, sunt devastatoare. Putem să înlăturăm acest pericol din propria casă, prin respectarea următoarelor recomandări:

- în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei şi al aparatului de utilizare;
- deschideți uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;
- nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați şi nu utilizați surse de foc înainte de a aerisi încăperea;
- înainte de aprinderea focului, verificați dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise;
- întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz;
- umpleți buteliile doar cu tipul de combustibil pentru care au fost proiectate şi numai în centre autorizate în acest sens.

Este interzisă încercarea cu flacără a etanșeității buteliei, garniturilor sau a furtunului!

Verificarea buteliei se va face numai cu emulsie de apă cu săpun!

Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate!

Stirea anterioara

Anunț al IȘJ Botoșani privind festivitățile de sfârșit de an școlar. Vezi cum se pot organiza!

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.