Jandarmii vor asigura ordinea și siguranța publică la manifestările prilejuite de sărbătorirea Nașterii Maicii Domnului

Jandarmii vor asigura ordinea și siguranța publică la manifestările prilejuite de sărbătorirea Nașterii Maicii Domnului

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările religioase și cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea Nașterii Maicii Domnului.

Joi, 8 septembrie, jandarmii vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea într-un climat civilizat a Hramului mănăstirii Vorona și a Festivalului Internațional de Folclor ,,Serbările Pădurii", unde este așteptată prezența unui număr mare de participanți, dar și a spectacolului pentru tineret din fața Centrului Cultural Vorona.

În aceeași zi, jandarmii botoșăneni vor acționa în vederea prevenirii faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice și a consumului ilicit de droguri la spectacolele ocazionate de organizarea Zilelor comunelor Leorda, Santa Mare, Coțușca și Concești, iar vineri dimineață, jandarmii vor fi alături de credincioșii prezenți la Hramul mănăstirii Sihăstria Voronei, precum și la pelerinajul la moaștele Sfântului Onufrie.

Pe timpul executării acestor misiuni, jandarmii vor fi sprijiniți de efective de poliție și pompieri, care vor acționa, potrivit competențelor legale ale instituțiilor din care fac parte, pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și pentru prevenirea și stingerea unor eventuale incendii.

Recomandăm participanților să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul forțelor de ordine în mod direct în cazul sesizării unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională.

Stirea anterioara

Șoferi descoperiți la volan sub influența alcoolului sau fără a deține permis de conducere

Stirea Urmatoare

Telefonul înregistrează tot ce vorbim, fără să știm. Metoda simplă prin care poți dezactiva microfonul mobilului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.