Incendiu izbucnit la o anexă a unei locuințe din Lozna. Pompierii dorohoieni au intervenit - FOTO

Incendiu izbucnit la o anexă a unei locuințe din Lozna. Pompierii dorohoieni au intervenit - FOTO

O clădire unde erau amenajate un adăpost de animale și o magazie de lemne a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, într-o gospodărie din comuna Lozna. Aproape patru ore au intervenit pompierii militari din Dorohoi și voluntarii din comună pentru a stinge incendiul. 

Alarma s-a dat puțin după ora 06.00. Când s-a produs incendiul, proprietarul dormea în casa situată la aproximativ patru metri de anexă. Vecinii au fost cei care l-au trezit și au chemat pompierii.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și membri Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lozna, cu un buldoexcavator. Aceștia au constatat că anexa ardea în totalitate și au intervenit prompt ca flăcările să nu se extindă și la casă. Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile (cca. șapte tone lemn de foc, trei tone rogoz) care întreținea arderea și favoriza propagarea flăcărilor. În incendiu, au ars și zece găini.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit.

Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm să:

-efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
-nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
- la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
- nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;
- instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.

Stirea anterioara

Zodiile pășesc într-o lume a armoniei și iubirii odată cu echinocțiul de toamnă. Horoscopul lunii septembrie!

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.