Hidrologii au actualizat prognoza: Cod Galben de inundații pe râul Prut!

Hidrologii au actualizat prognoza: Cod Galben de inundații pe râul Prut!

Hidrologii au actualizat prognoza și au anunțat că, în continuare, există risc de inundații pe râul Prut.

Aceștia au transformat codul portocaliu în galben, până mâine, la ora 10:00. Fenomenele prognozate sunt „creșteri de debite și niveluri ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, cu menținerea nivelurilor peste COTELE DE APĂRARE”.

Vă reamintim că, potrivit datelor furnizate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani, la ora 09.00, la intrarea în țară, Prutul măsura 405 cm, cu 35 cm peste cota de atenție. Tendința este de scădere.

La Rădăuți Prut, râul Prut măsura, la aceeași oră, 337 cm, cu 47 cm peste cota de atenție. Tendința este de creștere.

La acest nivel, gospodăriile și casele din zonă nu sunt în pericol de a fi inundate. Apa a acoperit zonele joase din lunca Prutului.

În acest context,  Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a potențialelor situații de urgență.

Evoluţia fenomenelor hidrologice prognozate este permanent monitorizată atât prin Centrul Operaţional al inspectoratului, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
▪ curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
▪ nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro ( https://fiipregatit.ro/ghid/ghid-inundatie/) sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Stirea anterioara

Lucrări demarate pentru modernizarea drumului județean Viișoara – Viișoara Mică – Coțușca - FOTO

Stirea Urmatoare

Cum te poți reface după o noapte pierdută

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.