Doina Federovici și Andrei Dolineaschi alături de cetățenii din Văculești la zilele comunei

Doina Federovici și Andrei Dolineaschi alături de cetățenii din Văculești la zilele comunei

Cei doi reprezentanți ai văculeștenilor în Parlamentul României, senatoarea Doina Federovici și deputatul Andrei Dolineaschi, au fost oaspeții de seamă la Zilele comunei Văculești 2015.

„Evenimentul a fost frumos și impresionant. Faptul că a fost organizat în sfântul locaș al Bisericii din sat, ceea ce a fost un lucru nemaipomenit, asta înseamnă că ne obligă pe mine și pe domnul primar să semnăm cât mai repede Căminul Cultural să ținem acolo tot ce înseamnă festivitățile acestea. Pe de altă parte am văzut două generații și felicit pe domnul primar și pe consilierii locali din Văculești pentru că au reușit să organizeze un astfel de eveniment, să premieze atât experiența și seniorii comunei, cât și copiii care vin din spate și care asigură la urma urmei tradiția și bunăstarea localității din care provin. Legătura dintre generații este realizată prin acest lucru și acesta este un aspect foarte important.”, a declarat pentru Dorohoi News, deputatul Andrei Dolineaschi.

În cadrul evenimentului din cea de-a doua zi a Zilelor comunei Văculești 2015, a fost organizată o slujbă religioasă, un tedeum pentru pomenirea domniței Ana, urmată de sărbătorirea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de la căsătorie și premierea copiilor cu rezultate deosebite la învățătură.

„O zi deosebită pentru comunitatea din Văculești. Iată că domnul primar a felicitat cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, cupluri de la care avem foarte multe de învățat, noi, cei mai tineri. Totodată, domnul primar a felicitat și excelența tânără din comună, acești tineri care vor duce mai departe tradiția, care vor duce mai departe tot ce este bun și frumos în această comunitate și le doresc familiilor premiate astăzi să fie sănătoși, să se bucure de copii, nepoți, strănepoți și de tot ceea ce mai pot face în perioada imediat următoare dacă vor mai avea și un pic de sănătate. Întotdeauna am fost alături de domnul primar, de Consiliul Local, de toți cetățenii din comuna Văculești, pentru că e o comună pe care eu o reprezint în Parlamentul României și trecerea mea prin această comună nu este întâmplătoare.”, a declarat pentru Dorohoi News, senatorul Doina Federovici.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Amendă dură la Pro TV, pentru Măruţă şi concurentul implicat într-o crimă de la „Românii au talent”

Stirea Urmatoare

16 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare reținute de polițiști în noaptea Învierii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.