Apartament incendiat de un scurtcircuit electric

Apartament incendiat de un scurtcircuit electric

Un apartament, situat la etajul IV al unui bloc de pe strada George Enescu din municipiul Botoşani, a fost distrus parţial într-un incendiu izbucnit astăzi, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric generat de un aparat electric (ventilator) lăsat sub tensiune, nesupravegheat. Când s-a produs incendiul, proprietarii nu erau acasă. Vecinii au fost cei care au observat fumul şi au anunţat pompierii.

Alarma s-a dat la ora 11.26. Spre locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă şi o autospecială de intervenţii şi salvare de la înălţime.

La sosirea gărzii de intervenţie, pe geamurile apartamentului ieşea un fum negru, înecăcios, semn al arderii incomplete. Salvatorii au intervenit pentru stingerea incendiului, care se manifesta într-un dormitor, după ce au deblocat uşa de acces în locuinţă.

Incendiul a fost stins în mai puţin de 30 de minute, înainte ca flăcările să se extindă şi la bunurile din celelalte încăperi ale apartamentului. Pagubele au fost estimate la cca. 20.000 lei. Prin intervenţia promptă a pompierilor au fost salvate bunuri în valoare de  aproximativ 300.000 lei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.