Peste 60 de unităţi şcolare au primit titlul de „Şcoală Europeană”, la a X-a ediţie a Competiţiei Naţionale „Şcoală Europeană”

Peste 60 de unităţi şcolare au primit titlul de „Şcoală Europeană”, la a X-a ediţie a Competiţiei Naţionale „Şcoală Europeană”

La ediţia din acest an s-au înscris 116 unităţi de învăţământ preuniversitar din 36 de judeţe şi din municipiul Bucureşti.

La ediţia 2013, din judeţul nostru, a primit Certificatul de „Şcoală Europeană” Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani, pentru proiectele derulate, din care amintim un proiect de parteneriat şcolar Comenius, dar şi pentru rezultate precum:

·    Premiul I la nivel județean și la nivelul național la Concursul de produse finale Made for Europe;

·    Premiul  al III-lea  la Concursul  Național European Label, runda de selecție 2010;

·    locul al III-lea la competiţia naţională „Lider European”, în 2012 şi locul al II-lea în 2013;

·    Premiul al III-lea la Festivalul de Teatru Bilingv  de la Buzău, cu spectacol de teatru în limba franceză şi Premiul I pentru interpretare feminină;

·    Parteneriat  de peste 10 ani cu ASERB - Asociaţie umanitară franceză, concretizat prin aparitia revistei franceze a liceului ”LA FOURMI” şi a unui concurs de civilizaţie francofonă la care participă anual  peste 300 de elevi ai şcolii;

·    găzduirea unui asistent de limba franceză.

„Fiecare unitate de învăţământ va primi certificatul Şcoală Europeană – 2013 şi un premiu în valoare de 5.000 de lei care va fi utilizat exclusiv pentru dotări. Decizia privind bunurile care vor fi achiziţionate aparţine conducerii fiecărei unităţi şcolare. MEN va repartiza sumele prin inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, care, la rândul lor, au obligaţia să le repartizeze unităţilor de învăţământ”, au precizat reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN). Şapte unităţi şcolare deţin de 10 ani, neîntrerupt, titlul de „Şcoală Europeană”. Acestea au primit, ieri, pentru a patra oară (2004, 2007, 2010 şi 2013), certificatul: Colegiul Economic din Buzău, Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgovişte, Colegiul Naţional „O. Goga” din Sibiu, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Baia Mare, Liceul „Ştefan Procopiu” din Vaslui, Şcoala Gimnazială „Andrei Şaguna” din Deva şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 din Oradea.

De asemenea, 20 de şcoli au obţinut pentru a treia oară acest certificat.

Competiţia naţională „Şcoala Europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în activităţi, programe sau proiecte europene. Certificatul obţinut are o valabilitate de trei ani, după care şcoala trebuie să concureze din nou pentru a-şi reconfirma titlul.

Cel mai important criteriu de participare al acestei competiții este ca unitatea școlară să fie implicată în proiecte, prin programe europene. Certificarea şcolilor cu acest titlu le conferă recunoştere şi prestigiu în cadrul comunităţilor educaţionale.

Activităţile/proiectele/programele care se iau în considerare pentru această competiție sunt cele:

a) derulate de şcoli prin programele Comisiei Europene, ale Parlamentului European și alte altor instituții europene: Programul de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii (LLP 2007-2013), eTwinning, Euroscola, Juvenes Translatores, Europa-casa noastră, Lider European etc;

b) derulate de şcoli în parteneriat cu ambasade, universităţi şi şcoli din Uniunea Europeană, companii europene, asociaţii profesionale europene, ONG–uri cu scop educaţional/de formare profesională care activează la nivel european etc.;

c) finanțate din fonduri structurale, în care școala este aplicant sau partener.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Tradiții în Săptămâna Luminată! Ce nu se face Marțea Albă, a treia zi de Paște

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.