„Echipaj de pompieri” – concurs destinat copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES)

„Echipaj de pompieri” – concurs destinat copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES)

Copiii cu cerinţe educaţionale speciale din judeţ se întrec vineri, la Liceul Tehnologic Special „Sf. Stelian” din Botoşani, pentru titlul de cel mai bun „Echipaj de pompieri”.

La start, care se va da la ora 09.00, se vor alinia 12 echipaje (şase formate din elevi care frecventează clasele I-IV, şase formate din elevi de la gimnaziu).

Competiţia are două probe, teoretică şi practică. Proba teoretică constă în rezolvarea unui chestionar cu 10 întrebări din domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor.

La proba practică concurenţii trebuie să recunoască accesoriile folosite de pompieri pentru stingerea incendiilor şi să-şi arate îndemânarea pentru realizarea unor noduri pe două rastele de concurs special amenajate.

Unic la nivel naţional, concursul „Echipaj de pompieri” a fost organizat la iniţiativa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în scopul pregătirii acestei categorii de elevi în vederea protecţiei propriei vieţi, dar şi pentru a-i învăţa să acorde primul ajutor persoanelor aflate în situaţii critice.

Echipajele clasate pe primele trei locuri vor primi cupe, medalii, jucării şi dulciuri.

 

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

16 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare reținute de polițiști în noaptea Învierii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.