Deputatul Deputatul Buhăianu: Daca elevii se vor indrepta catre licee bune, acestea vor primi mai multi bani

Deputatul Deputatul Buhăianu: Daca elevii se vor indrepta catre licee bune, acestea vor primi mai multi bani

Deputatul PDL de Botosani Catalin Buhaianu, membru in comisia de educatie a Camerei Deputatilor, apreciaza drept pozitiva reforma in sistemul de invatamant preuniversitar si considera ca bugetul alocat in 2012 acestui domeniu este suficient, intrucat s-au redus costurile. In ciuda criticilor venite din partea PSD si PNL, alocarea bugetara de 8,7 miliarde de lei, coroborata cu reducerea numarului de functii si cu finatarea per elev, se va dovedi suficienta pentru un invatamant de calitate.

Proiectul bugetului Educatiei pentru 2011 prevedea in decembrie 2010 o suma de 8,555 miliarde lei, ce ulterior a fost majorata la 8,9 miliarde de lei; in 2012, bugetul estimat va fi de 8,7 miliarde de lei.

“Exista argumente concrete care sustin faptul ca bugetul din 2012 pentru ministerul Educatiei va conduce catre o imbunatatire a calitatii educatiei pe toate palierele, de la banii alocati per elev si pana la cresterea salariului de baza al cadrului didactic.” a afirmat deputatul Catalin Buhaianu, citat de botosaninews.ro.

Argumentele mentionate de parlamentarul botosanean se refera la cresterea neta a banilor alocati per elev, prin inceperea aplicarii noii legi a educatiei. Astfel, daca in 1989, Statul Roman cheltuia per elev aproximativ 185 USD/an, in anul 2010 statul investea 325 USD/an pentru fiecare elev roman. Prin reforma educatiei initiata de ministrul Daniel Funeriu, in anul 2012 finantarea per elev se estimeaza o suma de 500 euro, deci de circa 677.5 USD/an, adica dublu fata de 2010! “Mai mult decat atat, finantarea va urma elevul, deci daca elevii se vor indrepta catre licee bune, acestea vor primi mai multi bani. In felul acesta se incurajeaza competitia intre scoli, iar efectele vor fi benefice asupra actului educational” a explicat deputatul Catalin Buhaianu.

Apoi exista si argumente indirecte care sustin faptul ca bugetul propus pentru 2012 pentru educatie va conduce la cresterea calitatii actului educational. Conform masurilor de reforma aplicate de minister, comasarea unitatilor de invatamant a condus la o scadere semnificativa a costurilor. Deputatul botosanean descrie situatia: “Pana acum erau foarte multe scoli care functionau cu doar cativa elevi, dar aveau un intreg aparat administrativ cu director, contabil sef. Acestea au fost comasate cu alte unitati si, automat, posturile administrative, inutile de altfel pentru doar cativa elevi, au fost desfiintate. Practic, directorul s-a intors la catedra ca profesor, desfiintandu-i-se functia, nu postul, iar contabilul sef a redevenit contabil, astfel reducandu-se costurile cu indemnizatiile de conducere”.

In cifre statistice, in 2012 numarul unitatilor scolare cu personalitate juridica va ajunge la circa 6.500, cu aproape 1.500 mai putine decat in urma cu doi ani. In plus, din 2009 si pana acum, numarul unitatilor scolare cu personalitate juridica s-a redus de la 26.000 in 1990, la 6.500, deci cu 75%, in timp ce numarul elevilor s-a redus cu doar 30 %.

Nu in ultimul rand, prin legea salarizarii unitare, salariul de baza al profesorilor va cunoaste o crestere sensibila.

Bugetul s-a redus fata de anul trecut cu doar 200 de milioane de lei, in timp ce numarul elevilor a scazut de la 3.5 milioane la 3.2 milioane, iar cel al unitatilor cu personalitate juridica cu 1.500. “Practic, in acest an, sistemul de invatamant beneficiaza concret de sume mai importante decat in anii trecuti, cand banii se imaprteau la mai multi elevi si directori cu salarii de mii de lei. Acest lucru inseamna ca pentru actul propriu-zis de invatamant se aloca fonduri mai importante, la fel ca si pentru retributiile profesorilor, care sunt avantajati de legea salarizarii unice” a concluzionat deputatul Catalin Buhaianu.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Nume care se serbează în Duminica Floriilor

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.