Trimite stirea ta ! redactie@ziarebotosani.ro

DorohoiNews.ro
ZiareBotosani.ro
DorohoiNews.ro
Au început probele scrise la Bacalaureat 2017. Tot ce trebuie să ştii despre examenul maturităţii

Au început probele scrise la Bacalaureat 2017. Tot ce trebuie să ştii despre examenul maturităţii

Adaugat pe 26 Iun 2017
Categorie : Invatamant

Luni, elevii de clasa a XII-a susţin prima probă scrisă din cadrul examenului de BACALAUREAT 2017: la Limba şi Literatura Română. Examenul începe la ora 09:00 şi va dura trei ore. Realitatea.net vă oferă în acest articol toate informaţiile de care aveţi nevoie privind probele scris la BAC 2017: subiecte, rezolvări, barem de corectare, rezultate, regulamente, constestaţii.

Marţi, pe 27 iunie, minorităţile naţionale vor susţine examenul la Limba Maternă. Miercuri, pe 28 iunie, elevii de clasa a XII-a vor susţine proba obligatorie a profilului: la MATEMATICĂ sau ISTORIE, iar vineri, pe 30 iunie, proba la alegere a profilului.

Rezultatele, înainte de contestaţii, se vor afişa pe 5 iulie, iar notele după contestaţii pe 10 iulie.

Candidații care fraudează sau încearcă să fraudeze examenul de bacalaureat vor fi eliminați din examen și nu vor mai putea participa la probele următoare, "fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale", după cum se arată în ordinul de ministru. În plus, ei nu vor mai avea dreptul să mai participe la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Pentru a reduce cât mai mult încercările de fraudare, sălile de examen vor fi dotate cu camere de supraveghere audio-video. Totodată, elevii nu vor avea voie să intre în sala de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoșe sau poșete, iar cei care refuză să lase aceste obiecte în sala de depozitare nu vor fi primiți în examen. De asemenea, se interzice candidaților să aibă asupra lor, ori în băncile în care sunt așezați în sala de examen, manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați, telefoane mobile, căști audio, orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare ori care permite conectarea la internet/rețelele de socializare.

Important! Orice încălcare a acestor reguli este considerată fraudă/tentativă de fraudă și se sancționează ca atare.

Pe langa pregatirea pe care ar trebui sa o aiba pentru probele examenului, este necesar ca elevii sa cunoasca foarte bine ce anume nu au voie sa faca la Bacalaureat. In fiecare an exista candidati eliminati din examen, pentru ca nu respecta regulamentul, intentionat sau neintentionat.

Candidatii la Bacalaureat vor semna un proces-verbal, in sala de examen inainte de proba, prin care mentioneaza ca stiu ca daca copiaza sau incearca sa copieze vor fi dati afara din BAC si nu vor mai putea participa la urmatoarele 2 sesiuni de Bacalaureat.

Elevii NU au voie sa intre in sala de examen cu: ghiozdane, rucsacuri, sacose, posete. Nu au voie sa aiba asupra lor, in imbracaminte, in incaltaminte, in penare sau in banci manuale, carti, dictionare, culegeri, formulare, memoratoare, notite, insemnari, rezumate, ciorne sau lucrari ale altor candidati, telefoane mobile, casti audio, calculatoare.

Elevii sunt obligati sa lase obiectele interzise in sala de depozitare a obiectelor personale.

Ce patesc elevii care refuza sa-si depoziteze obiectele interzise in examen
Candidatii care refuza depozitarea ghiozdanelor, rucsacurilor, sacoselor, posetelor, cartilor in sala stabilita de comisia de bacalaureat NU vor fi primiti in examen.

Elevii NU au voie sa vorbeasca intre ei sau cu exteriorul si nici sa schimbe intre ei foi de lucrare, ciorne, notite sau orice alte materiale care pot fi folosite la rezolvarea subiectelor.

Ce li se intampla candidatilor care incalca regulile in timpul examenului
Candidatii care incalca aceste reguli sunt eliminati din examen, indiferent dau au copiat sau au incercat sa copieze. Ei nu mai pot sa participe la probele urmatoare din BAC, in sesiunile urmatoare nu le vor fi recunoscute notele obtinute la probele sustinute inainte de eliminare - nici la probele de evaluare a competentelor lingvistice si digitale si nu mai au dreptul sa participe la urmatoarele 2 sesiuni ale Bacalauratului.

Accesul in sala de examen se face pe baza unui act de identitate valid.

CALENDARUL examenului de BACALAUREAT 2017
Bacalaureat 2017 - Sesiunea iunie-iulie 2017:

26 iunie 2017 Limba şi literatura română - proba Ea) - probă scrisă
27 iunie 2017 Limba şi literatura maternă - proba Eb) - probă scrisă
28 iunie 2017 Proba obligatorie a profilului - proba Ec) - probă scrisă
30 iunie 2017 Proba la alegere a profilului şi specializării - proba Ed) - probă scrisă
5 iulie 2017 Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00)
6 - 9 iulie 2017 Rezolvarea contestaţiilor
10 iulie 2017 Afişarea rezultatelor finale

Elevii care nu vor promova examenul de bacalaureat în sesiunea de vară se vor putea înscrie în cea de-a doua sesiune. Mai exact, înscrierile se vor desfășura în perioada 11-14 iulie 2017. Primele rezultate vor fi publicate în data de 1 septembrie 2017, iar candidații vor putea să depună contestații în seara acelei zile. Rezolvarea contestațiilor se va desfășura în perioada 2-5 septembrie 2017, iar afișarea rezultatelor finale se va face pe 6 septembrie 2017.

Calendar BACALAUREAT 2017 - Sesiunea august-septembrie 2017

11 - 14 iulie 2017 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
27 iulie 2017 Înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe
21 august 2017 Limba şi literatura română – proba Ea) - probă scrisă
22 august 2017 Limba şi literatura maternă – proba Eb) - probă scrisă
23 august 2017 Proba obligatorie a profilului – proba Ec) - probă scrisă
24 august 2017 Proba la alegere a profilului şi specializării - proba Ed) - probă scrisă
25, 28 august 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A
28 august 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
29-30 august 2017 Evaluarea competenţelor digitale - proba D
30-31 august 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C
1 septembrie 2017 Afişarea rezultatelor (până la ora 16,00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00)
2 - 5 septembrie 2017 Rezolvarea contestaţiilor
6 septembrie 2017 Afişarea rezultatelor finale





ZiareBotosani.ro

Invatamant: Alte articole din aceasta categorie