Şofer român, ucis de airbag-ul maşinii, după un accident uşor, în Spania. Poliţiştii ajunşi la faţa locului, şocaţi

Şofer român, ucis de airbag-ul maşinii, după un accident uşor, în Spania. Poliţiştii ajunşi la faţa locului, şocaţi

Sfârşit tragic pentru un şofer român din Spania. Bărbatul a fost ucis de airbag-ul maşinii, care s-a declanşat în urma unui accident uşor de circulaţie. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au povestit că nu au mai întâlnit o astfel de situaţie.

Tragedia a avut loc pe şoseaua de centură a oraşului Palma de Mallorca. Două maşini s-au ciocnit uşor şi în timp ce proprietarii evaluau pagubele un al treilea vehicul, condus de un român de 37 de ani, nu a frânat la timp şi a intrat în coliziune cu autoturismele staţionate. Airbagul maşinii Citroen C 3 s-a activat şi a lansat o bucată de metal care i-a secţionat vena jugulară.

Deşi au ajuns în câteva minute, salvatorii au fost nevoiţi să constate decesul.

Vasil Vasilev, jurnalist Cronica Balear: E o eroare recunoscută de câţiva ani de marcă. Când s-a declanşat airbagul, piesa de fier a airbagului a fost cea care l-a lovit în gat şi l-a omorât. Deci, moartea nu a fost cauzată de accident, ci de eroarea airbagului. Este primul caz pe care noi l-am întâlnit aici.

La fel de uimiţi de caz au fost şi poliţiştii
„A fost o defecțiune mecanică care nu are legătură cu accidentul, ceva extrem de rar. De fapt, nu am auzit niciodată să se mai fi întâmplat aşa ceva", a declarat un agent pentru presa locală. 

În realitate, cel puţin 27 de oameni au fost ucişi şi peste 400 au fost răniţi doar în Statele Unite din cauza airbagurilor defecte. Acestea au fost fabricate de Takata, o companie japoneză care a dat faliment în 2017. După ce s-a descoperit că produsele lor aveau un defect de fabricaţie, 45 de milioane de maşini, de la 12 branduri auto, au fost rechemate în service pentru a rezolva problema mortală. Mai exact, în momentul declanşării, airbagurile proiectează bucăţi de metal precum şrapnelul. 

Printre companiile care au avertizat clienţii cu privire la pericol este şi Citroen. În 2021, producătorul auto francez a contactat cumpărătorii pentru a coordona reparaţia maşinilor. Pentru că unele vehicule cu airbag defect sunt fabricate încă din 2009 şi şi-au schimbat de multe ori proprietarul, nu au ajuns în service-uri pentru înlocuirea echipamentului de siguranţă.

Stirea anterioara

Razie printre taximetrişti pentru descurajarea pirateriei auto

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.