Descoperirea care ne va schimba viitorul. Cercetătorii au aflat cum poate fi transformată apa de mare în combustibil

Descoperirea care ne va schimba viitorul. Cercetătorii au aflat cum poate fi transformată apa de mare în combustibil

Cercetatorii de la NRL au anuntat o descoperire tehnologica importanta, spunand ca pot transforma apa de mare in dioxid de carbon si hidrogen. Prin inlaturarea cu succes a unor obstacole chimice, oamenii de stiinta pot urma o alta serie de procedee chimice, pentru a crea combustibil bazat pe apa de mare, relateaza The Washington Times.

„Trebuie sa indeplineasca specificatiile militare pentru a putea fi pus in rezervor", a spus Heather Willauer, cercetator chimist la NRL, in cadrul unei conferinte anuale pe teme de aparare navala si spatiala care se desfasoara la Washington.

„Inca nu am ajuns la stadiul descrierii detaliate, dar suntem in regiunea hidrocarburilor si nu ar trebui sa fie foarte complicat sa indeplinim aceasta etapa", a mai spus Heather Willauer.

Procesul de transformare a apei de mare in combustibil implica un consum foarte mare de energie, dar cercetatorii spun ca in urmatorul deceniu procedeul poate deveni mult mai eficient.

Chiar daca nivelul costurilor este ridicat, NRL vede beneficii in aceasta descoperire. „Ideea este ca din punct de vedere logistic n-o sa mai fim dependenti de combustibilul furnizat de fosile. Poti sa faci combustibil unde si cand ai nevoie", a mai spus dr. Willauer. Sursa: Stirileprotv.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

16 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare reținute de polițiști în noaptea Învierii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.