Britanicii nu mai acordă credite studenţilor români şi bulgari

Britanicii nu mai acordă credite studenţilor români şi bulgari

Regatul Unit al Marii Britanii, ţară a cărei legislaţie le permite studenţilor străini să solicite împrumuturi de la stat pentru taxa de studii sau pentru a se întreţine pe timpul facultăţii, a decis să îngheţe acordarea de credite pentru studenţii care provin din România şi Bulgaria. Motivul este, potrivit presei britanice, „valul suspect” de români şi bulgari înscrişi la facultăţile din Regat.

Potrivit telegraph.co.uk, David Willetts, ministrul pentru învăţământ superior, a declarat că a oprit împrumuturile din cauza unei creşteri semnificative a numărului de studenţi din cele două ţări care au solicitat anul acesta credite atât pentru taxa de studiu, cât şi pentru costurile de întreţinere. Problema o reprezintă creditele pentru întreţinere. În jur de 5.500 de români şi bulgari au primit deja, anul acesta, prima rată a împrumuturilor care le acoperă un minimum de cheltuieli pe timpul facultăţii. Numărul este, spun jurnaliştii britanici mult mai mare decât cel de anul trecut, fără a preciza însă câţi înscrişi au fost în 2012.

„Acest sprijin (n.r. creditele pentru întreţinere) se acordă, de obicei, doar cetăţenilor UE care locuiesc în Regatul Unit de minimum trei ani. I-am rugat pe fiecare dintre aceşti studenţi să ne ofere informaţii suplimentare care să le susţină solicitarea de credit, înainte ca alte fonduri publice să le fie alocate”, a explicat David Willetts.

Potrivit presei engleze, care citează o sursă neprecizată, o mare parte din cei 5.500 de studenţi sunt înscrişi la instituţii de învăţământ ce oferă calificări non-universitare şi este posibil ca solicitările lor de credit să nu fie legitime. Până acum, numai un sfert dintre cei cărora li s-a cerut să aducă dovezi ale rezidenţei în Regat ar fi răspuns solicitării. În cazul în care nu vor veni cu dovezi concludente, studenţii riscă nu doar să piardă împrumutul, ci şi să fie obligaţi să returneze sumele primite până acum.

Oficialii englezi se aşteaptă să recupereze în jur de 1 milion de lire din împrumuturi acordate fără temei legal, cea mai mare parte din bani urmând a fi recuperaţi prin intermediul creditelor pentru taxele de studiu, la care studenţii români şi bulgari au dreptul în continuare.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.