Tânăr din Botoșani evacuat din locuință pentru violență în familie

Tânăr din Botoșani evacuat din locuință pentru violență în familie

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis luni 11 martie, ordin de protecție provizoriu față de un tânăr, de 34 de ani, din municipiul Botoșani, pentru faptul că i-a adresat amenințări cu acte de violență și a avut un comportament agresiv față de soția sa.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul a fost evacuat din locuință, având totodată obligația de a nu se apropia de familie. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încalcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

Stirea anterioara

Proiecte de 5,44 milioane de euro pentru Sanatoriul de Neuropsihiatrei Podriga

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.