Sute de amenzi aplicate şi şoferi lăsaţi fără permis în urma acțiunilor polițiștilor din județ în sistem integrat

Sute de amenzi aplicate şi şoferi lăsaţi fără permis în urma acțiunilor polițiștilor din județ în sistem integrat

Din data de 16 iulie, Poliţia Română a intensificat activitățile de prevenire și combatere a activităților ilicite, pe raza județelor limitrofe frontierei cu statele non-UE.

Activitățile, desfășurate ca urmare a dispoziției șefului Poliției Române, urmăresc asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, respectarea regulilor de circulație, dar și combaterea infracțiunilor de contrabandă.

Polițiștii din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, poliţie transporturi, operaţiuni speciale, criminalitate organizată, acţiuni speciale, precum şi arme, explozivi şi substanţe periculoase acționează, în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor ilegale şi impunerea legii.

Structurile de poliție din cadrul I.P.J. Botoşani sunt îndrumate și sprijinite de ofițeri specialiști din cadrul direcțiilor centrale din Inspectoratul General al Poliției Române.

În judeţ, în urma celor 28 de acţiuni desfăşurate în zilele de 16 şi 17.07.2014, la care au participat în medie, zilnic, peste 350 de poliţişti, au fost constatate 22 de infracţiuni, dintre care 10 de natură judiciară, 7 la regimul circulaţiei rutiere şi cinci alte fapte. 13 infracţiuni au fost constatate în flagrant.

Polițiștii au efectuat şi 254 de controale la unităţi comerciale. De asemenea, au fost depistate 4 persoane urmărite în temeiul legii.

Poliţiştii rutieri au instituit 90 de filtre, iar în urma verificărilor efectuate a fost dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, în cazul a 24 de conducători auto şi au fost retrase certificatele de înmatriculare a 25 autovehicule.

Pentru abaterile de natură contravenţională constatate, poliţiştii au aplicat 821 de sancţiuni, în valoare totală de peste 390.000 lei.

Dintre acestea, 43 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, 208 la Legea nr. 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite iar alte 31 de sancţiuni au fost aplicate pentru abateri prevăzute de alte acte normative.

Cele mai multe sancţiuni, respectiv 539, au fost aplicate de poliţişti pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 3 dintre acestea fiind pentru consum de alcool şi 227 pentru viteză excesivă.

Valoarea bunurilor confiscate este de peste 16.100 lei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Horoscopul săptămânii 29 aprilie - 5 mai: Peștii merg pe un drum nou cu câștiguri financiare mari. Săgetătorii trec prin furtună

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.