Scandal monstru în zona Parcul Tineretului. Rudele și vecinii agresorilor au sărit la bătaie la poliţişti şi ambulanţieri

Scandal monstru în zona Parcul Tineretului. Rudele și vecinii agresorilor au sărit la bătaie la poliţişti şi ambulanţieri

Poliţiştii municipiului Botoşani au fost solicitaţi, luni 30 iulie, să intervină pentru aplanarea unui conflict care avea loc într-un imobil din zona Parcului Tineretului.

Echipajele de poliţie ajunse la faţa locului au constatat că doi bărbaţi, de 43, respectiv 28 de ani, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice la locuinţa unuia dintre ei şi pe fondul unor discuţii contradictorii, au avut un conflict spontan, împrejurare în care s-au agresat reciproc. Pe timpul încăierării bărbatul de 28 de ani l-a lovit pe cel de 43 de ani cu un obiect înţepător în membrul inferior stâng.

Pe timpul intervenţiei la faţa locului, în apropiere şi-au făcut apariţia mai multe rude ale bărbaţilor precum şi alţi locatari ai imobilului, care au încercat împiedicarea poliţiştilor de a-l conduce pe tânărul de 28 de ani la sediul unităţii pentru audieri. Totodată, aceştia au încercat să împiedice şi echipajul de prim ajutor să îi acorde îngrijiri medicale victimei.

Pentru a preîntâmpina escaladarea situaţiei conflictuale respective, la faţa locului a fost redirecţionat un echipaj al Serviciului de Acţiuni Speciale, precum şi lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, starea de tensiune fiind imediat aplanată.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, care va fi soluţionat procedural.

Totodată, cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii 61/1991 cu amendă în cuantum de 4.200 de lei pentru provocarea unui scandal. De asemenea, persoanele care au împiedicat poliţiştii să îşi desfăşoarea atribuţiile de menţinere a ordinii publice au fost sancţionate contravenţional, cuantumul amenzilor fiind de 19.000 de lei.

Stirea anterioara

Mai ai pe acasă astfel de mileuri vechi de macrame? Iată cât costă acum unul!

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.