Percheziție la locuința unei botoșănence de 73 de ani bănuită de contrabandă cu țigări

Percheziție la locuința unei botoșănence de 73 de ani bănuită de contrabandă cu țigări

Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, la data de 24 septembrie 2021, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința unei femei de 73 de ani, din municipiul Botoșani, bănuită de comiterea faptei.

În urma activităților desfășurate la locația vizată, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, peste 500 de pachete de țigarete, de diferite mărci, de proveniență Duty free, pentru care femeia nu deținea documente legale de proveniență.

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legal.

Stirea anterioara

Cu ce soluție se stropesc pomii toamna. Cum se prepară și când se aplică

Stirea Urmatoare

Telefonul înregistrează tot ce vorbim, fără să știm. Metoda simplă prin care poți dezactiva microfonul mobilului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.