O șoferiţă începătoare a apăsat pedala de acceleraţie prea tare şi a ajuns cu maşina într-un copac

O șoferiţă începătoare a apăsat pedala de acceleraţie prea tare şi a ajuns cu maşina într-un copac

O șoferiţă începătoare, I.C. de 18 ani, din comuna Păltiniş, marți 10 ianuarie, în jurul orei 10.30, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional DN 29A, datorită vitezei excesive pe un carosabil acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a părăsit partea carosabilă, lovind lateral un copac.

În urma impactului conducătoarea auto a fost rănită, fiind transportată la Spitalul municipal Dorohoi. I.C. a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.