Ford bulgăresc cu documente falsificate descoperit de polițiștii de frontieră

Ford bulgăresc cu documente falsificate descoperit de polițiștii de frontieră

În urma unei acţiuni specifice desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Rădăuţi Prut, un cetăţean român s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul cu documente falsificate.

În data de 21 octombrie 2013, în jurul orelor 12.30, un echipaj format din poliţişti de frontieră de la SPF Rădăuţi Prut a oprit în trafic, în localitatea de frontieră Rădăuţi Prut, un autoturism marca Ford Mondeo, cu numere de înmatriculare  bulgăreşti, condus de cetăţeanul român Ilie H., în vârstă de 59 de ani.

La controlul documentelor, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea inspecţiei tehnice periodice şi a cărţii verzi, au fost efectuate verificări suplimentare şi s-a constatat că taloanele care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice şi cartea verde nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice.

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România” şi „uz de fals”, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Horoscopul săptămânii 29 aprilie - 5 mai: Peștii merg pe un drum nou cu câștiguri financiare mari. Săgetătorii trec prin furtună

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.