Două minore rănite într-un accident produs de un tânăr de 19 ani

Două minore rănite într-un accident produs de un tânăr de 19 ani

În seara zilei de sâmbătă, 22 ocotmbrie 2016, orele 21:30, S.C. de 19 ani, din comuna Avrămeni, județul Botoşani, în timp ce conducea autoturismul marca Ford pe DJ 294 A, în afara localităţii Dimitrie Cantemir, din cauza vitezei de deplasare şi a carosabilului acoperit cu pietriş a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în partea dreaptă a drumului.

După producera accidentului, doua minore, de 13 si 15 ani, din comuna Manoleasa pasagere în autoturism, au fost ranite.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care a fost condus la Spitalul or. Săveni, unde i s-au recoltat probă biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,vătămare corporală din culpă.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Poliţiştii botoşăneni alături de elevii Liceului Teoretic Anastasie Başotă Pomîrla, în Săptămâna Altfel

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.