Deținătorii de arme și de ogari, verificați de polițiști

Deținătorii de arme și de ogari, verificați de polițiști

La data de 11 mai 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, cu sprijinul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și Biroului pentru Protecția Animalelor au organizat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind păstrarea armelor și munițiilor la domiciliu, precum și a regimului de deținere a câinilor ogari. 

Activitțile s-au desfășurat pe raza comunelor Roma, Nicșeni, Gorbănești, Unțeni și Vorona, fiind verificați 9 deținători legali de armă și 28 de exemplare canine, dintre care, 9 din rasa ogar. 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 13.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic și pentru nerespectarea normelor legale privind gestionarea câinilor fără stăpân, respectiv sterilizarea și microciparea. 

Nu au fost constatate nereguli privind  modul de păstrare al armelor și munițiilor, de către deținătorii legali verificați.

Stirea anterioara

Vitamine care nu trebuie să lipsească niciunei femei

Stirea Urmatoare

Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează ediția a XI-a a Seminarului Eminescu

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.