Cinci imigranţi din Afganistan si Bangladesh şi două călăuze, depistaţi la frontiera cu Ucraina

Cinci imigranţi din Afganistan si Bangladesh şi două călăuze, depistaţi la frontiera cu Ucraina

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi I.T.P.F. Iaşi au depistat cinci persoane de gen masculin, două din Bangladesh şi trei din Afganistan, care intenţionau să intre ilegal în România, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

Imigranţii au fost sprijiniţi de doi cetăţeni români, cercetaţi acum pentru trafic de migranţi.
În cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a infracţionalităţii transfrontaliere, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul S.P.F. Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi a oprit în data de 09 decembrie 2015, în jurul orei 17.30,  pentru control, în localitatea de frontieră Pomârla, un autoturism marca Opel, înmatriculat în România, despre care se deţineau informaţii că ar fi implicat în activităţi infracţionale.

În autoturism se aflau şapte persoane de sex masculin, cinci care nu vorbeau limba română şi nu deţineau documente de identitate şi doi cetăţeni români.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că străinii sunt trei cetăţeni din Afganistan şi doi din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 17 şi 22 de ani. Aceştia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Ucraina, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

Totodată poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că migranţii au fost călăuziţi până în localitatea de frontiera Pomârla de cetăţeanul român Daniel P., în vârstă de 24 de ani.

Pentru a transporta persoanele până în localitatea Dorohoi, Daniel P. i-a solicitat ajutorul cetăţeanului român Bogdan G., de 19 ani, şoferul autoturismului oprit la control.

Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi trafic de migranţi, iar migranţii au fost predaţi Biroului pentru Imigrări Botoşani, în vederea luării măsurilor legale.

Stirea anterioara

Accidente rutiere provocate din cauza unor conducători aflați în stare de ebrietate

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.