Botoșănean violent cu familia, evacuat din locuință. Nu mai are voie să se apropie de casă!

Botoșănean violent cu familia, evacuat din locuință. Nu mai are voie să se apropie de casă!

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis miercuri 21 februarie, ordin de protecție provizoriu față de un tânăr, de 33 de ani, din comuna Răchiți, pentru faptul că a provocat scandal la domiciliu și a avut un comportament agresiv la adresa familiei.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul a fost evacuat din locuință, având totodată obligația de a păstra o distanță de 50 de metri față de soția sa. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Sesizarea polițiștilor cu privire la faptele de violență în familie este de o importanță majoră în protejarea victimelor și prevenirea unor consecințe mai grave.

Stirea anterioara

Peste 2 metri cubi de lemne confiscat de polițiști la Lozna

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.