Botoșănean reținut după ce a lovit doi tineri în fața unui bar și a plecat de la locul faptei

Botoșănean reținut după ce a lovit doi tineri în fața unui bar și a plecat de la locul faptei

Polițiștii din cadrul Serviciul de Investigatii Criminale Botoșani, joi 24 septembrie, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 34 de ani din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 22 septembrie a.c., în timp ce se afla în fața unui bar, ar fi lovit doi tineri de 28, respectiv 26 de ani, din municipiul Botoșani, provocându-le vătămări corporale, după care a părăsit locul respectiv. 

Acesta a fost identificat de polițiști, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Stirea anterioara

Care este diferenţa dintre produsele de igienă şi cele dezinfectante şi la ce sunt utile fiecare dintre ele

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.