Campania „Un autograf pentru Mircea Diaconu” susținută și la Dorohoi. Vezi cum poți să îl susții și tu!

Campania „Un autograf pentru Mircea Diaconu” susținută și la Dorohoi. Vezi cum poți să îl susții și tu!

Voluntari din toată țara au demarat o campanie de susţinere pentru candidatura lui Mircea Diaconu, ca independent la alegerile europarlamentare din 25 mai.

Aceștia au amenajat în orașe din țară precum Sibiu, Galați, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, Iași, Brăila, Craiova, Baia Mare, Pitești, Ploiești, Cluj Napoca, Bacău, Alba Iulia, Târgu Mureș și în București spații în care susținătorii lui Mircea Diaconu pot semna pentru candidatura acestuia la scrutinul europarlamentar din luna mai.

După acest lucru, din respect pentru actorul Mircea Diaconu, s-au sesizat și susținătorii acestuia din județul Botoșani, drept pentru care, conform site-ului oficial mirceadiaconu2014.eu, dorohoianul Paul-Ciprian Mihai este reprezentantul județului Botoșani pentru campania „Un autograf pentru Diaconu”.

Până în acest moment s-a organizat un punct pentru strângerea acestor semnături în fața Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani, urmând ca la Dorohoi să se organizeze un punct similar în centrul municipiului, începând de duminică, 23 martie 2014. Cetățenii municipiului Dorohoi și cei din împrejurimi, care doresc să îl susțină pe actor pentru a candida la alegerile europarlamentare se pot alătura coordonatorului și voluntarilor la numărul de telefon 0745.150.567.

Până pe 26 martie actorul trebuie să strângă cele 100.000 de semnături de care are nevoie pentru a se putea înscrie la alegeri. Mircea Diaconu a demisionat miercuri din PNL după ce conducerea partidului l-a scos de pe listele de candidaţi la europarlamentare din cauza unei decizii de incompatibilitate.

Mii de oameni, printre care și foști colegi de scenă, au semnat deja pentru Mircea Diaconu și spun că PNL a greșit când s-a dezis de fostul actor.

Totul a plecat de la Agenția Națională de Integritate care a avertizat că fostul vicepreședinte liberal nu poate candida pe listele de partid din cauza unei incompatibilități. Asta deși, fostul senator a fost achitat de Curtea de Apel București, în acest dosar.

ANI a precizat, ulterior, că decizia Curții „nu influențează în niciun fel interdicția de a ocupa o funcție sau o demnitate publică, respectiv cea de membru al Parlamentului European". Campania de strângere de semnături se desfășoară sub sloganul „Un autograf pentru Diaconu”. (Andrei B.)

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.