RCA-ul ieftin se plăteşte scump

RCA-ul ieftin se plăteşte scump

Tarifele mici au propulsat ca lideri ai pieţei RCA trei companii: Astra, Carpatica şi Euroins. Toate au mari probleme financiare, dovedind că actualul sistem de asigurări auto obligatorii este deficitar.

Societăţile de asigurări au mizat atât pe preţul mic, cât şi pe obligatitivitatea poliţei, practicând tarife sub limita de suportabilitate. Şi acest lucru a început să se vadă de câţiva ani, culminând în 2015.

După şocul testelor de stres din vară, a urmat cutremurul provocat de anunţul falimentului Astra Asigurări, companie care a deţinut, mulţi ani, supremaţia pe piaţa asigurărilor generale. Iar, mai nou, a fost deschisă procedura de redresare financiară la Euroins. Carpatica Asig se află deja, din septembrie 2014, în această procedură valabilă până la finalul anului în curs. Este de menţionat şi faptul că toate cele trei societăţi au picat testele de stres derulate de ASF în vara acestui an, fapt care demonstrează problemele financiare cu care se confruntă.

„Campioanele“ Astra, Carpatica şi Euroins
În aceste condiţii, este greu de crezut că este doar o coincidenţă că societăţile care au practicat cele mai mici tarife la RCA au şi cele mai mari probleme financiare. În prima parte a acestui an, cele mai multe poliţe RCA au fost subscrise la companiile Euroins - 20,48%, Astra Asigurări - 19,63% şi Carpatica Asig - 13,73%. Împreună cele trei companii deţin peste jumătate din piaţă. Tot ele au fost şi campioanele preţurilor mici. La jumătatea acestui an, pentru o maşină normală, de oraş, cea mai ieftină poliţă pe 12 luni era la Carpatica (262 de lei), urmată de Euroins (297 de lei) şi Astra (319 lei), potrivit unui broker de asigurări. sursa: capital.ro

Stirea anterioara

Atenție șoferi: DJDP Botoşani informează populaţia că se efectuează lucrări pe unele drumuri județene

Stirea Urmatoare

Șoferii au interzis! Amenzi pentru cei care merg să facă poze în lanul de rapiță

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.