Cu cât plătim mai puţin pe Casco dacă alegem o poliţă cu franşiză

Cu cât plătim mai puţin pe Casco dacă alegem o poliţă cu franşiză

Asumarea de către clienţi a unei părţi din riscurile aferente unei poliţe Casco le poate aduce acestora reduceri considerabile ale primelor de asigurare

Cu cât suntem dispuşi să participăm financiar alături de asigurătorul de la care avem poliţa Casco atunci când facem o daună cu maşina personală? Sau cu cât am fi dispuşi să primim mai puţin din valoarea maşinii atunci când ne este furată? Acest nivel al riscului pe care suntem dispuşi să ni-l asumăm în cazul unei poliţe reprezintă o franşiză. La schimb, primim o reducere a primei de asigurare, care în unele cazuri este substanţială, după cum o să vedeţi în simulările realizate cu sprijinul celor de la ottobroker.ro.

Cu cât acceptăm o franşiză mai mare, cu atât putem obţine o poliţă mai ieftină. Totuşi, câţi clienţi sunt deschişi să accepte preluarea acestor riscuri parţiale şi câte companii înţeleg introducerea franşizelor în oferte?

Deoarece timp de ani buni companiile de asigurări şi-au învăţat clienţii cu poliţe Casco extrem de acoperitoare, fără franşize, clienţii au ajuns să folosească aceste poliţe şi pentru despăgubirea unor daune foarte mici, ducând astfel frecvenţa daunei pe acest segment la o cotă periculoasă de 50%, spune Victor Şraer, şeful OttoBroker.

„Majoritatea clienţilor tind să aleagă poliţe cu franzişă zero, dar vedem mulţi care aleg o franşiză de 100 euro, având în vedere trei avantaje majore care vin la pachet: plătesc mai puţin pe poliţă, economisesc timp rezolvând singuri daunele mici, nu mai sunt penalizaţi la poliţa următoare“, explică Şraer.

Când optează clienţii pentru o poliţă cu franşiză

„Dacă reducerea (primei de asigurare, n.r.) acordată este mai mare decât franşiza, atunci clienţii sunt dispuşi să accepte oferta cu franşiză. De asemenea, clienţii care în ultimii ani nu au avut incidente sunt dispuşi să accepte o poliţă cu franşiză. Datorită consultanţei oferite de brokerii specializaţi, clienţii înţeleg rolul franşizei şi considerentele pentru care aceasta e propusă în ofertare“, menţionează Sergiu Berceanu, managing partner la Risk Control.

Dacă daunele mici - de genul unui parbriz spart sau zgârieturilor uşoare -  nu ar mai fi reparate pe Casco, ci pe speze proprii, poliţele cu franşiză ar fi mai convenabile, spune Şraer, care adaugă că e important de înţeles care e rolul principal al poliţei Casco, şi anume acoperirea daunelor majore.

Din păcate, poliţele Casco sunt prea acoperitoare şi nu oferă şoferilor cu istoric bun prea multe posibilităţi pentru a-şi construi o poliţă mai puţin costisitoare, spune Şraer.

Reduceri pentru franşiză

În cazul alegerii unei oferte cu franşize, în funcţie de asigurător şi de maşină, intervalele de reducere faţă de tariful standard  fără franşiză sunt următoarele: franşiza 100 euro - interval reducere uzual 80-130 euro; franşiza 200 euro - interval reducere  uzual 130-190 euro; franşiza 300 euro - interval reducere uzual 200-270 euro, spune Berceanu.  În funcţie de istoricul de daună, de vechimea maşinii, de valoarea maşinii şi de politica de subscriere, unii asigurători nu mai acceptă emiterea poliţelor fără franşiză şi chiar au în ofertă mai multe alternative care conţin franşize de 100, 200, 300 sau  chiar 500 de euro.

Unele companii oferă un sistem de franşiză progresiv.  De exemplu, franşiză zero la prima daună, 100 euro la a doua daună, 200 euro de la a treia.

„Rolul unei franşize este atât de a-l responsabiliza pe client (conducere cu atenţie, locul unde îşi parchează maşina), dar şi pentru  a evita deschiderea dosarelor pentru daune minore pentru care costurile de administrare ale asigurătorului sunt fie cât nivelul depăgubirii acordate, fie poate chiar mai mari“, arată Berceanu.

Prin urmare, vedem şi în exemplele din tabele cât am putea economisi prin asumarea unei franşize, important fiind să păstrăm poliţa Casco pentru daune majore, iar pe cele minore să ni le rezolvăm singuri. sursa: capital.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.