Asigurarea obligatorie a locuinței se scumpește. Cât vom plăti de la 1 noiembrie

Asigurarea obligatorie a locuinței se scumpește. Cât vom plăti de la 1 noiembrie

Se schimbă legea! Asigurarea obligatorie a locuinței se scumpește de la 1 noiembrie 2023. Iată cât vor fi nevoiți să plătească românii de acum încolo.

Asigurarea obligatorie a locuinței. Legea 115 privind modificarea și completarea Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor a fost publicată deja în Monitorul Oficial. Ea va intra în vigoare pe data de 1 noiembrie 2023.

Legea 115 prevede că suma asigurată pentru locuințele din beton este 100.000 de lei. Prima brută anuală, adică suma ce trebuie plătită de către proprietari, va fi 130 de lei. Anterior, era aproximativ 100 de lei. Pe scurt, de la 1 noiembrie 2023, va fi mai scumpă cu 30 de lei. De altfel, suma asigurată pentru locuințele din paiantă sau cărămidă nearsă este 50.000 de lei. Prima brută anuală va fi 50 de lei.

Oamenii vor trebui să achiziționeze polițe facultative de asigurare pentru diferența până la valoarea reală a locuinței sau pentru asigurarea mobilei/electronicelor.

Atenție! Legea 115 nu modifică și riscurile acoperite. Polițele facultative de asigurare vizează daunele provocate de cutremur, inundație și alunecări de teren.

Asigurarea obligatorie ar putea fi făcută multianual

Alte schimbări importante prevăzute de Legea 115:
asigurarea obligatorie va putea fi făcută multianual;
NIMENI nu își va mai putea înregistra locuința în Cartea Funciară și nu va putea schimba statutul ei, fără poliță obligatorie de asigurare;
locuințele din clădirile încadrate în categoria I de risc seismic nu se pot asigura prin polița obligatorie, până la consolidarea lor, însă pot fi asigurate la societăți de asigurare private, diferite de PAID – Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor;
autoritățile locale vor transmite persoanelor care nu au încheiat polițe obligatorii scrisori de înștiințare cu confirmare de primire.
Oamenii care locuiesc în clădirile încadrate în categoria I de risc seismic pot beneficia, în anumite condiții, de acoperirea PAID, doar dacă noua lege introduce posibilitatea ca PAID să încheie contracte în coasigurare cu alte societăți de profil.

„Coasigurarea” înseamnă situația în care riscurile sunt acoperite de două sau mai multe societăți. În acest caz, fiecare dintre societăți încasează un procent din primă și își asumă riscuri proporționale cu respectivul procent. În cazul PAID, ea va încasa prima stabilită conform legii și va plăti partea de daună stabilită de lege.

„Prin excepţie de la prevederile alin. 9 (nr. cel care se referă la locuințele cu risc seismic I), societăţile de asigurare pot încheia asigurări facultative pentru dezastre naturale pentru acea locuinţă pentru care contractul de asigurare se încheie în coasigurare cu PAID”, scrie în acea lege.

Stirea anterioara

Alertă cu bombă pe Aeroportul din Strasbourg! Europarlamentarii români au fost evacuați

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.