Minunile Sfântului Andrei. Ce li s-a întâmplat credincioșilor care s-au rugat la moaștele Sf. Andrei

Minunile Sfântului Andrei. Ce li s-a întâmplat credincioșilor care s-au rugat la moaștele Sf. Andrei

An de an, pe 30 noiembrie, creștinii ortodicși îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei, „Ocrotitorul României”. De câteva decenii, în această zi, mii de oameni merg în pelerinaj pentru a avea șansa de a se ruga la moaștele Sf. Andrei. Legendele despre minunile Sfântului Andrei au mii de ani, însă există și mărturii recente, păstrate cu grijă de autoritățile din Ostrov. Ce li s-a întâmplat credincioșilor care i-au cerut ajutorul?

Se crede că apostolul Andrei ajuns în Dobrogea undeva între anii 50 și 67, trimis să aducă în zonă învățăturile lui Iisus Hristos. În perioada în care a stat pe meleagurile acestea, „casă” i-ar fi fost o peșteră ascunsă în dealurile Dobrogei, la câțiva kilometri de localitatea Ion Corvin, loc devenit, de aproape trei decenii, loc de pelerinaj pentru cei care vor să să închine la moaștele Sf. Andrei. Potrivit legendelor, în această peșteră s-ar fi întâmplat lucruri uimitoare. Se spune că apostolul nu ar fi propovăduit doar creștinismul, ci avea și puteri vindecătoare. Minunile Sfântului Andrei ar fi întors mulți oameni din pragul morții. Mai mult, se spune că acesta putea „lega gura lupilor din aceste ținuturi” doar prin rugăciune.

Credincioșii spun că și minunile Sfântului Andrei au continuat și după moartea sa. Creștinii care s-au rugat la moaștele Sf. Andrei au descris cum au fost cuprinși de o stare de sănătate trupească și mentală și liniște interioară. La Primăria din Ostrov ar exista documente din perioada interbelică în care sunt descrise astfel de vindecări.

„Elena Dumitru din Basarabi, Constanţa, vindecată de cancer tiroidian, Maria Tudor din Alba, vindecată de congestie pulmonară, Nucea Sterea din Cainargeaua, vindecat de „damblageală”, Tania, o femeie mută din Feţioneşti-Putna, care în ziua de Înălţare a Domnului a început să vorbească, Gheorghe Chiroiu din Cernavodă, orb în tinereţe, şi-a recăpătat vederea, copilul lui Tudor Hristu din Frasan-Durostor, vindecat de epilepsie, Alexandrina Pătruş din Lipniţa, care, fiind complet oloagă, s-a tămăduit”, arată documentele, potrivit Ortodoxia.

Sfântul Andrei, pescarul care a devenit apostol, sfânt, ocrotitor al României
Nu putem fi siguri, dar se spune că Sfântul Andrei s-ar fi născut în Betsaida Galileia, pe țărmului Lacului Ghenizaret, în nordul Țării Sfinte, fiin fratele lui Simon Petru. Cei doi erau pescari, meserie învățată de la tatăl lor. Născut și crescut evreu, nu se știe dacă „Andrei” a fost numele primit de la părinți, fiind de orgine grecească. Istoricii spun, însă, că era un prenume destul de des întâlnit printre evrei.

Înainte de a-și începe ucenicia lângă Iisus Hristos, Sfântul Andrei a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. Despre momentul în care a simțit „chemarea”, se scrie în în Matei 4, 18-20:

„Pe când Iisus umblă pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreajă în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: „Veniți după Mine și va voi face pescari de oameni”. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El”

Cum a ajuns Sfântul Andrei pe meleaguri românești
Apostolul ce avea să devină Sfântul Andrei a fost cel care a adus creștinismul în România, teritoriu geto-dac, la acea vreme. În Istoria bisericească, Eusebiu de Cezareea afirma: „Sfinții Apostoli ai Mântuitorului, precum și ucenicii lor, s-au imprăstiat în toată lumea locuită pe atunci. După tradiție, lui Toma i-au căzut sorții să meargă în Pârtia, lui Andrei în Sciția, lui Ioan în Asia”.

Sfântul Andrei este ilustrat, în iconografia bizantină, îmbrățișând crucea în X pe care a fost răstignit, ca un bătrân cu părul alb și chip blând și frumos. Potrivit tradiției, a fost ucis în vremea împăratului roman Nero, la data de 30 noiembrie 60, la Patras, lângă Corint, răstignit cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, numită, în limba latină, „crux decussata”, de unde a luat naștere denumirea de „Crucea Sfântului Andrei”.

Stirea anterioara

Cum vor putea vota românii aflaţi în carantină sau izolare

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.