Câte zile se poartă Mărțișorul. Vezi ce trebuie să faci cu șnurul alb-roșu, după ce nu îl mai porți

Câte zile se poartă Mărțișorul. Vezi ce trebuie să faci cu șnurul alb-roșu, după ce nu îl mai porți

1 martie simbolizează începutul primăverii și este sărbătorit în majoritatea zonelor din țară. În această zi, bărbații oferă mărțișoare femeilor, gest prin care își arată respectul și admirația. De altfel, mărțișoarele sunt oferite ca talismane norocoase și aducătoare de prosperitate.

Legenda populară spune că firul mărțișorului ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca oile la munte. Tocmai de aceea, simbolic, firul mărțișorului este firul anului, al tuturor zilelor de peste an. 

În ceea ce privește tradiția mărțișorului, aceasta datează de sute de ani. Astfel, potrivit cercetărilor arheologice efectuate pe teritoriul țării noastre, au fost descoperite amulete ce se asemănă cu mărțișoarele cu foarte mulți ani în urmă.

Talismanele constau în pietricele vopsite în alb și roșu, care erau purtate la gât sub formă de coliere. În prezent, mărțișoarele se găsesc sub diferite forme, însă culorile șnurului au rămas aceleași, adică roșu și alb.

La noi în țară, una dintre cele mai vechi și respectate tradiții de 1 martie este aceea că bărbații oferă doamnelor și domnișoarelor mărțișoare și flori.

Totuși, puține femei dintre cele care primesc talismanele norocoase știu câte zile se poartă mărțișorul. Ei bine, potrivit tradiției, mărțișorul se poartă timp de două săptămâni sau pe toată durata lunii martie.

De asemenea, după ce nu se mai poartă, mărțișorul se pune într-un pom înflorit, pentru a avea parte de noroc pe toată durata anului.

Totodată, conform unei legende se pune și o dorință atunci când șnurul alb-roșu este agățat de ramurile pomului, iar aceasta se va împlini.

Cea mai cunoscută tradiție de 1 martie este aceea că bărbații oferă mărțișoare femeilor. Cu toate acestea, în alte zone ale țării, obiceiurile sunt complet diferite, iar cei care primesc mărțișoare sunt chiar bărbații. 

Iată cele mai respectate obiceiuri de 1 martie în diferite zone ale țării.

În Moldova, tradiția de mărțișor spune că pe 1 martie fetele trebuie să dăruiască mărțișoare băieților.
De asemenea, bărbații oferă mărțișoarele doamnelor și domnișoare în ziua de 8 martie, cunoscută de toată lumea ca Ziua femeii.

Pentru cei din Dobrogea, mărțișoarele se poartă până la venirea berzelor, apoi este aruncat spre cer, pentru ca norocul să fie mare și înaripat.

În anumite localități din Transilvania, mărțișorul este purtat în primele două săptămâni ale lunii martie, după care acesta este atârnat de uși, ferestre sau coarnele animalelor domestice. Această tradiție este respectată cu strictețe, deoarece se spune că prin acest mod sunt alungate spiritele rele și ghinioanele.

De 1 martie, fetele din Banat se spală pe față cu zăpadă, pentru a fi frumoase și iubite mereu. În zonele din Bucovina, există obiceiul ca pe 1 martie, părinții să lege copiilor o monedă de argint sau de aur la mână. Moneda se leagă cu șnur roșu și se numește mărțișor, mărțiguș sau marț. Tradiția este respectată cu sfințenie, deoarece se spune că le poartă celor mici noroc și vor fi curați ca argintul la venirea primăverii.

În ceea ce privește superstițiile, una dintre acestea spune că nu este bine să arunci mărțișorul la gunoi după ce a trecut perioada în care nu se mai poartă. Cei care nu țin cont de această superstiție ar putea să atragă asupra lor ghinioane și necazuri, așa cum spune tradiția.

De altfel, în unele zone ale țării predomină superstiția cum că Baba Dochia va trimite gerul înapoi, dacă se fac treburi casnice în ziua de 1 martie. Astfel, femeile nu spală, nu dau cu mătura, ci doar pregătesc preparatele pentru masă.

O altă superstiție spune că nu este bine să fii supărat sau să te ceriți cu cineva în prima zi de primăvară. Potrivit tradiției populare, cei care nu respectă superstiția ar putea să rămână necăjiți până la venirea toamnei. Sursa: wowbiz.ro

Stirea anterioara

Care este diferența dintre ulcer și gastrită

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.