Prefectul Dan Nechifor invită botoşănenii la festivităţile închinate veteranilor de război

Prefectul Dan Nechifor invită botoşănenii la festivităţile închinate veteranilor de război

Peste 100 de militari botoşăneni vor fi prezenţi mâine, 28 aprilie, în faţa Monumentului Eroilor din cel de-al II-lea Război Mondial, pentru desfăşurarea festivităţilor ocazionate de Ziua Veteranilor de Război.

Conform programului realizat de Instituţia Prefectului, în colaborare cu Garnizoana Botoşani, dispozitivul de sărbătoare va fi realizat începând cu ora 9:30, însă momentele oficiale vor începe la ora 10:00, odată cu trecerea în revistă a detaşamentului de onoare de către prefectul Dan Nechifor. Singurul discurs ce va fi rostit va aparţine generalului în rezervă Gheorghe Prăjinaru, preşedintele filialei botoşănene a Asociaţiei Veteranilor de Război.

„Invităm toţibotoşănenii care doresc să-şi exprime respectul faţă de veteranii noştri să participe la ceremoniile ce vor avea loc pe 28 aprilie. Le putem mulţumi personal celor prezenţi pentru tot ceea ce au făcut şi încă fac pentru acest neam, putem oferi flori şi rugăciuni pentru cei ce au plecat dintre noi.”, este invitaţia prefectului Dan Nechifor.

Festivităţile  închinate veteranilor vor include depunerea de coroane şi jerbe de flori la monumentul situat la intersecţia Căii Naţionale cu strada Cuza Vodă, defilarea detaşamentului de onoare urmând să închidă manifestările.

Ziua Veteranilor de Război se sărbătoreşte anual în jurul datei de 29 aprilie şi a fost stabilită de Guvern în 2007, însemn de recunoaștere a meritelor acestora pentruapărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.