Mii de botoşăneni acţionaţi în judecată de Modern Calor pentru neplata facturilor

Mii de botoşăneni acţionaţi în judecată de Modern Calor pentru neplata facturilor

Coducerea Modern Calor a acţionat în judecată, în prima jumătate a acestui an, aproape 7000 de botoşăneni care nu şi-au achitat facturile. Printre aceştia se numără şi botoşănenii care s-au debranşat de la sistemul centralizat de încălzire dar au de plată consumul comun.

Ion Diaconu, directorul general al SC Modern Calor SA spune că anul trecut au fost depuse 1497 de dosare în instanţă. În schimb, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2012 s-au înregistrat numai puţin de 6912 dosare.

În prima jumătate a acestui an avem 6912 dosare depuse şi care sunt în diferite stadii. Problema este că durează foarte mult. Doar o parte dintre acţiunile depuse în instanţă anul trecut s-au finalizat. La momentul acesta avem doar 140 de dosare soluţionate şi care au ajuns la executare silită”, a spus Ion Diaconu, citat de btonline.

Demersuri după 45 de zile

Directorul societăţii de termoficare spune că acţionarea în instanţă a datornicilor este singura soluţie legală pe care o are la dispoziţie în momentul de faţă.

„Nu avem foarte multe pârghii pentru a recupera datoriile. La 45 de zile de la emiterea facturilor trimitem somaţii după care îi chemăm pentru o eşalonare a datoriilor iar dacă nu se prezintă sau nu respectă graficul îi acţionăm în judecată. Am avut cazuri în care i-am acţionat în judecată, au venit la proces şi au cerut o eşalonare dar nu au respectat graficul şi a trebuit să deschidem o nouă acţiune în instanţă”, a mai precizat directorul societăţii de termoficare.

Peste 500 de cereri de debranşare

În cazul persoanelor care au acumulat datorii mari, Modern Calor a solicitat în instanţă inclusiv debranşarea. În momentul de faţă sunt 557 de solicitări pentru debranşare. „În cazul în care datornicii nu ne permit accesul în locuinţe pentru debranşare, suntem nevoiţi să mergem în instanţă. Avem 557 de dosare pentru debranşare. Problema este că legea te obligă să asiguri o temperatură de minim 14 grade pe timp de iarnă. Noi nu avem posibilitatea să asigurăm la un datornic 14 grade iar la ceilalţi 20 de grade. În aceste condiţii se adună datorii şi mai mari”, a conchis Ion Diaconu.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.