Amenzi, avertismente și autorizații retrase în urma controalelor la operatorii care depozitează, transportă, utilizează și comercializează carburanți, lubrifianți și GPL

Amenzi, avertismente și autorizații retrase în urma controalelor la operatorii care depozitează, transportă, utilizează și comercializează carburanți, lubrifianți și GPL

În această dimineață, în Sala Ștefan Luchian din Palatul Administrativ, a avut loc o ședință de analiză a rezultatelor intermediare a verificărilor realizate în intervalul 01.09.2023-30.10.2023 de către echipele mixte de control constituite prin Ordin de prefect, în conformitate cu Ordinul viceprim-ministrului și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, privind dispunerea de măsuri organizatorice și de coordonare pentru eficientizarea acțiunilor de control în acest domeniu de activitate.

Conform raportului intermediar, în perioada menționată au fost realizate 452 de acțiuni de verificare separate, realizate de către instituțiile cu atribuții de control, la operatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL. Cu ocazia acțiunilor de control au fost constatate 365 de nereguli, disfuncționalități sau deficiențe. Acțiunile de control au fost efectuate separat de către fiecare instituție cu rol de control, conform planurilor de control specifice.

Menționăm cele mai importante nereguli constatate:
- autorizații/avize/documente de funcționare/comercializare/transport expirate sau retrase/suspendate
- lipsă autorizații/avize/documente de funcționare/comercializare/transport
- instalații/rezervoare/recipiente depozitare/transport neomologate/neconforme
- instalații/rezervoare/recipiente depozitare/transport amplasate ilegal
- manipulare/utilizare necorespunzătoare/neconformă a instalațiilor/rezervoarelor/recipientelor de depozitare/transport.

În total au fost dispuse 192 de măsuri, dintre care 126 de măsuri de remediere, 20 de autorizații și-au pierdut valabilitatea, iar o autorizație a fost retrasă.

În această perioadă, 22 de deficiențe au fost remediate în urma măsurilor dispuse. Totodată, au fost aplicate 272 de sancțiuni contravenționale, din care 177 de avertismente și 95 amenzi. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 1.057.545 lei.

Din totalul sancțiunilor contravenționale, 32 au fost aplicate de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, 29 de Garda Naţională de Mediu, 163 de ISU Botoșani, 12 de IPJ Botoșani, 14 de ANAF și 22 de ITM.

Cu prilejul întâlnirilor intermediare, desfășurate periodic, pentru analiza rezultatelor acțiunilor de control, s-a identificat necesitatea stabilirii, prin act normativ, a competenței instituționale și a unui mecanism clar pentru realizarea unei baze de date care să cumuleze toate elementele privind autorizările deținute de instituțiile publice și operatorii econimici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL de pe raza județului Botoșani.

„Am evaluat și analizat rezultatele verificărilor la operatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL, iar în această săptămână vom redacta raportul final care va fi înaintat MAI. Am constatat că o parte dintre deficiențele identificate în timpul acțiunilor de verificare au fost deja remediate, iar în perioada următoare vom urmări dacă toate măsurile de remediere dispuse au fost duse la îndepliniere. Îmbucurător este faptul că operatorii economici și-au actualizat autorizațiile de mediu și documentele necesare funcționării în cadru legal, s-a constatat o creștere a cererilor de intrare în legalitate prin adresarea către APM Botoșani în vederea obținerii autorizațiilor și avizelor obligatorii desfășurării activității de profil. Apreciez modul cum s-a lucrat și faptul că instituțiile implicate în acțiunile de control au colaborat foarte bine”, a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.

Stirea anterioara

Modernizarea și extinderea Secției de Oncologie, într-o nouă etapă - FOTO

Stirea Urmatoare

A pățit-o un botoșănean! A condus mașina fără permis, acum va face pușcărie

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.