Alegerile din Drăguşeni, în grafic - Cinci partide politice și-au desemnat candidați pentru funcția de primar

Alegerile din Drăguşeni, în grafic - Cinci partide politice și-au desemnat candidați pentru funcția de primar

PSD, PNL, PDL, PPDD şi UDMR sunt partidele care au reprezentanţi în Biroul Electoral de Circumscripţie Drăguşeni, aşa cum acesta a fost completat pe 7 ianuarie, conform prevederilor legale: în ordine descrescătoare a numărului cumulat de senatori şi deputaţi ai fiecărui partid.

Conform listelor electorale transmise de primărie, 2.121 de alegători vor fi aşteptaţi la vot pe 3 februarie, cei mai mulţi fiind în centrul comunei, unde secţia are arondaţi 1.230 de drăguşeneni. Cei mai puţini votanţi, în număr de 123, sunt în satul Sarata, în timp ce în satul Podriga sunt 768.

„Urmărim îndeaproape calendarul de organizare şi desfăşurare a alegerilor parţiale din Draguşeni, aşa cum a fost aprobat de Guvern şi, totodată, respectarea prevederilor legale privind candidaturile şi campania electorală. Astfel, după 3 februarie, primarul ales va  putea să se preocupe în linişte de proiectele şi problemele cetăţenilor din comună.”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.

Conform calendarul stabilit prin H.G.1303 din 27.12.2012, până pe 14 ianuarie, inclusiv, se vor putea depune candidaturile pentru funcţia de primar al comunei, iar campania electorală va începe pe 20 ianuarie, urmând să se încheie pe 2 februarie, la ora 7.

Birourile celor trei secţii de votare vor avea preşedinţi şi locţiitori ai acestora după tragerea la sorţi pe care o va face preşedintele Tribunalului Botoşani până cel târziu pe 29 ianuarie. Birourile secţiilor vor fi completate până pe 30 ianuarie cu reprezentanţii partidelor politice.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Telefonul înregistrează tot ce vorbim, fără să știm. Metoda simplă prin care poți dezactiva microfonul mobilului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.