FC Botoşani întâlnește astăzi în primul joc oficial din 2017, formaţia Concordia Chiajna

FC Botoşani întâlnește astăzi în primul joc oficial din 2017, formaţia Concordia Chiajna

FC Botoşani va întâlni duminică după amiază, de la 17:30, pe stadionul Municipal, formaţia Concordia Chiajna, în primul meci oficial din 2017. Partida va conta pentru etapa a XXII-a a Ligii I, urmând a fi transmisă în direct de Digi, Dolce şi Look.

Leo Grozavu, antrenorul principal al FC Botoşani, consideră că terenul poate fi o problemă deoarece elevii săi vor fi cei care vor ataca şi vor căuta să facă spectacol.

„Este prima etapă, începuturile sunt importante, contează la impresia artistică. Începând foarte bine, starea morală este ridicată. Ne dorim să facem o partidă bună şi cel mai important este să acumulăm cele trei puncte. Nu va fi o partidă facilă ţinând cont de condiţiile în care se desfăşoară acest joc. Botoşaniul a arătat că este o echipă care îşi propune să joace fotbal. În afară de rezultat, încearcă să facă şi spectacol, joacă ofensiv, suntem agresivi. Sunt convins că organizatorii vor face toate eforturile pentru a avea o suprafaţă de joc cât mai bună”, a declarat Leo Grozavu.

Șapte jucători s-au alăturat echipei FC Botoșani

Alberto Cobrea, portar: „Sunt bucuros că am venit la această echipă, am găsit un grup foarte unit, foarte ok, caractere deosebite. La momentul actual, în Liga I e foarte important să fie un grup unit ca aici. Sper să mi se ofere ocazia să demonstez ceea ce pot. Suntem apropiaţi unii de ceilalţi, condiţii destul de bune. Sper ca şi din punct de vedere financiar să fie totul în regulă, aşa cum a fost până acum. La absolut toate echipele sunt probleme financiare. Dacă cei din club vor reuşi să o ţină pe linia asta dreaptă, sunt convins că vom avea rezultate foarte bune”.

Răzvan Tincu, fundaş: „Pentru mine este a treia revenire la Botoşani. ca de fiecare dată m-am întors cu plăcere pentru că aici este a doua casă a mea. De grup nu se mai pune problema, îi cunosc pe toţi jucătorii, staff, conducere. Îmi doresc foarte mult să ne îndeplinim obiectivul. Atâta timp cât avem şanse, îmi doresc să prindem play-off-ul dar depinde de mai mulţi factori şi nu doar de noi. Am găsit o echipă foarte bună, agresivă, care joacă foarte bine pe teren propriu. Trebuie să începe cu dreptul în meciul cu Chiajna”

Laurenţiu Buş, mijlocaş: „Mă bucur că am ajuns aici. Abia aştept să începem campionatul chiar dacă nu ştiu cât de practicabile vor fi terenurile. Îmi doresc să începem foarte bine primele două etape şi să câştigăm celel două meciuri de acasă. Eu îm doresc să fiu sănătos şi să fac treabă cât mai bună”

Bogdan Unguruşan, fundaş dreapta: „Pentru mine este un pas înainte prin prisma faptului că la Pandurii sunt problemele care sunt, Botoşaniul stă mai bine în clasament. Ca echipă şi din punct de vedere financiar, Botoşani este peste Pandurii. Eu cred şi sper că mai sunt şanse la play-off. Foarte importante sunt primele două etape. Este vital să le câştigăm. Eu cred”.

Alin Cârstocea, mijlocaş: „Sunt fericit că am ajuns aici. Cred că este un pas înainte pentru mine. Botoşaniul este una din echipele bune ale campionatului. Dacă începem bine, avem şansa noastră de a prinde play-off-ul”.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pompierii dorohoieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la motorul unei autoutilitare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.