Peste trei mii de locuri de muncă ocupate în 10 luni ale anului 2017

Peste trei mii de locuri de muncă ocupate în 10 luni ale anului 2017

3.243 de persoane angajate prin intermediul Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botosani până la 31 octombrie 2017.

Ca urmare a implementării Programului Județean de Ocupare a Forţei de Muncă, de la începutul anului şi până la 31 octombrie 2017 au fost încadrate 3.243 de persoane.

Din totalul persoanelor ocupate:
567 sunt tineri cu vârsta sub 25 de ani;
499 persoane se încadrează în grupa 25-35 de ani;
644 persoane au între 35 şi 45 de ani;
1.533 persoane au peste 45 de ani.

Cele mai multe persoane angajate provin din mediul urban, respectiv 1.640, o pondere de 50,57 % din totalul persoanelor încadrate.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (963) urmat de persoanele cu studii profesionale/arte și meserii (858), gimnaziale (742), învățământ primar (412), studii universitare (224) învățământ postliceal (44).

Bărbații angajați în perioada de referință au depășit numeric femeile care au dobândit același statut pe piața muncii, respectiv 2.169 față de 1.074.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în primele 10 luni ale anului 2017 au fost incluse în măsuri active 9.697 de persoane.

Stirea anterioara

Beneficii ale rodiei pe care trebuie să le știi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.