Inaugurare Centrul de Plasament Prietenia Botoşani

Inaugurare Centrul de Plasament Prietenia Botoşani

În prezenta celor doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Botoşani Gheorghe Sorescu şi Doina Federovici a conducerii DGASPC Botoşani, dar si a altor invitaţi a avut loc  inaugurarea oficiala a Centrului de Plasament Prietenia Botoşani.

Aproximativ 50 de copii beneficiari direcţi ai Proiectului “Reabilitarea şi amenajarea Centrului de Plasament Prietenia  se vor simţi mai aproape de ceea ce înseamnă „acasă”. Proiectul în valoare totală de 2.150.251,42 lei, a fost finanţat în proporţie de 85% din fonduri europene nerambursabile, diferenţa fiind asigurată din bugetul de stat, şi din bugetul Consiliului Judeţean Botoşani.

În cadrul proiectului, au fost create spaţii personalizate pentru copii si tineri, care să favorizeze dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, astfel încât să se realizeze cu succes inserţia socio-profesională a acestora.

Se asigură astfel implementarea standardelor pentru serviciile de tip rezidenţial din acest centru, prin asigurarea unui confort al copiilor şi tinerilor in ceea ce priveşte spaţiul de dormit şi cel de păstrare al obiectelor personale, cu respectarea identităţii, integrităţii şi demnităţii persoanelor.

Doina Federovici – Vicepreşedinte al consiliului Judeţean Botoşani consideră că acest proiect va contribui la atingerea ţintei stabilite pentru România: 270 de centre sociale modernizate/ dezvoltate/ echipate până în 2015 şi creşterea cu 10% a accesului la serviciile sociale oferite de aceste centre. Pe de altă parte implementarea acestui proiect a permis îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor sociale şi alinierea la standardele europene pentru serviciile de tip rezidenţial în cadrul Centrului de Plasament „Prietenia” Botoşani”

În perioada de execuţie a lucrărilor s-au găsit soluţii alternative de găzduire a tinerelor din acest centru de plasament, astfel încât acum când se întorc aici putem spune că vin la o casă nouă  - a mai adăugat Doina Federovici.

Proiectul a fost co-finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 - Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul de intervenţie 3.2 - Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea si echiparea infrastructurii serviciilor sociale.

La această inaugurare au participat, directorul DSP Botoşani, Silvana Tudorache, Zăiceanu Adriana din partea Primăriei municipiului Botoşani, Otilia Moruzi din partea Serviciului Proiecte Cooperare Internaţională şi parteneriate al Consiliului Judeţean Botoşani, reprezentanţi ai firmei de proiectare şi construcţie.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.