IHTIS: Aptitudini pentru atitudini – Tabără de voluntariat 2015

IHTIS: Aptitudini pentru atitudini – Tabără de voluntariat 2015

În perioada 17 -22 august, la Eforie Sud, voluntarii Asociației IHTIS vor petrece 6 zile de vacanță activă în cadrul Taberei APTITUDINI PENTRU ATITUDINI, proiect de tineret finanțat de MTS.

Cei 30 de voluntari vor participa la un program diversificat de activități socio-culturale, fiecare asociație parteneră prezentându-se cu activități specifice domeniului său de activitate. Pentru prima dată, Asociația IHTIS reușește să aducă împreună Moldova și Muntenia, prin voluntarii din cele două regiuni care, deși nu se cunosc, susțin de ani buni proiectele IHTIS.

„Reușita obținerii acestei finanțări trebuie valorificată cât mai bine, pentru ca efortul imens din spatele acțiunilor să aibă rezultate pe măsură. Partenerii sunt valoroși, reprezentați prin cei 30 de voluntari selectați pentru tabără. De-a lungul anilor, fără a se cunoaște între ei, cu toții au pus umărul la ceea ce astăzi IHTIS poate numi ”palmares” în domeniul socio-cultural având ca scop integrarea socială a tinerilor cu dizabilități fizice. Simt deja că vor fi 6 zile și seri de poveste, de care ne vom aminti cu drag mereu. Vom munci, vom învăța, vom genera competiții, dar ne vom și bucura de vacanță, mare și mult soare. Voluntariatul trebuie răsfrânt asupra tuturor, cf. teoriei: “Voluntarul este persoana care VREA să facă mai mult pentru dezvoltarea altora, a comunității și, nu în ultimul rând, pentru dezvoltarea sa personală”. Acesta este scopul Taberei “APTITUDINI PENTRU ATITUDINI, care include și un eveniment inedit, dedicat tinerilor talentați prezenți în tabără, intitulat sugestiv Festivalul Voluntar ART” – Mihaela Mihăescu

Parteneri în proiect sunt: APC Europe Direct Botoșani, Asociația Învățătorilor Botoșani, Grupul ARHIPERA București și Asociația culturală DOINĂ SUFLET ROMÂNESC din Văleni / Dâmbovița, partea de co-finanțare fiind asigurată de Tipografia SHIK București și S.C. EUROGLASS Botoșani.

Toate detaliile proiectului vor fi descrise în cel de-al doilea număr al publicației VOCEA VOLUNTARULUI care va finaliza întregul proiect pe 15 septembrie 2015.

Stirea anterioara

Mesajul care a creat isterie în rândul femeilor, pe Facebook: „Sunteţi în pericol”

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.