Trimite stirea ta ! redactie@ziarebotosani.ro

DorohoiNews.ro
ZiareBotosani.ro
Conferința Națională a Părinților care au Copii cu Dizabilități

Conferința Națională a Părinților care au Copii cu Dizabilități

Adaugat pe 24 Noi 2015
Categorie : Social

Fundația Star of Hope România, în parteneriat cu Fundația Star of Hope Norvegia, organizează prima Conferința Națională a Părinților care au Copii cu Dizabilități, pe 25 Noiembrie 2015, ora 9:30. Locul de desfășurare a conferinței: Sala Eminescu, Hotel Astoria, Iași.

Participarea limitată a persoanelor cu dizabilităţi la educaţie, pe piaţa forţei de muncă, la activităţile sociale nu mai este considerată ca un rezultat al deficienţelor, ci în primul rând ca rezultat al barierelor ridicate de către societate în calea participării lor. Dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a avea aceleaşi oportunităţi ca ceilalţi membri ai comunităţii este deja unanim şi larg recunoscut. În acest context, organizațiile de părinţi, ale persoanelor cu dizabilităţi pot fi resurse importante, acționând ca un grup de interes care dă glas nevoilor copiilor, tinerilor cu dizabilităţi în fața liderilor și autorităților.

Moderator al conferinţei va fi d-l prof.univ. dr. Alois Gherguţ, Prodecan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

Conferinţa este activitate a proiectului „Coaliţia – drepturi egale şi reprezentare pentru copii cu dizabilităţi”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG din România. Valoarea proiectului este de 93590 Euro, din care finanțare nerambursabilă 74850 de Euro. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea şi întărirea capacităţii organizaţionale a Federaţiei Organizaţiilor de Părinţi care au Copii cu Dizabilităţi.


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

Social: Alte articole din aceasta categorie