Câți copii autiști sunt în România și cum îți dai seama că un copil suferă de autism?

Câți copii autiști sunt în România și cum îți dai seama că un copil suferă de autism?

Cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, din data de 2 aprilie, Asociația „Împreună Pas cu Pas” trage un puternic semnal de alarmă cu privire la creșterea, de la an la an, a numărului de copii care se nasc cu autism în România.

La nivel național, anul 2012 înregistra 7.179 de persoane diagnosticate cu autism, potrivit statisticilor Ministerului Sănătății Publice, însă specialiștii sunt de părere că, în realitate, numărul este chiar de 2-3 ori mai mare. Conform celor mai recente studii realizate de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Maladiilor – Atlanta (S.U.A.), publicat în 2014, la nivel global, 1 din 68 de persoane sunt autiste.

Totodată, reprezentantii Asociației “Impreuna Pas cu Pas” sunt de părere că ar trebui să existe o strategie națională pentru conștientizarea populației cu privire autism și, la ora actuală, nu există nici un plan concret de cercetare și combatere a acestui fenomen.

“Mulți părinți ne intreabă cum își pot da seama dacă micuții lor suferă sau nu de autism. Există câteva semnale de alarmă, care ar putea sa fi un motiv de îngrijorare pentru părinții, și anume dacă: nu reușesc să scoată nici un cuvânt până la vârsta de 16 luni, nu răspund la nume, nu combină două cuvinte până la vârsta de 2 ani, au un contact vizual redus, se atașează de o jucărie sau de un obiect anume, nu știu să se joace cu o jucărie, au activități repetative și stereotipe, au obsesii cu privire la menținerea obiceiurilor (a rutinelor). Totuși, se recomandă părinților să consulte un specialist, deoarece aceste semnalmente pot fi uneori înșelătoare, iar specialistul le poate spune dacă micuțul suferă de autism sau nu”, declară psihologul Nicoleta Burlacu, președintele Asociatiei “Impreuna Pas cu Pas”.

Metoda care poate îmbunătăți semnificativ viața persoanelor cu autism și care a dat până în prezent rezultatele cele mai bune, este terapia cognitiv - comportamentală sau/și terapia comportamental aplicată ABA (Applied Behavior Analysis), afirmă psihologul Nicoleta Burlacu.

“Succesul metodei este cu atât mai mare cu cât este începută terapia cât mai de timpuriu, iar rezultatele sunts pectaculoase”, declara pishologul. ABA (Applied Behavior Analysis) este o știință care se bazează pe anumite metode, utilizând tehnicii și principii pentru a aduce schimbări semnificative și pozitive în comportamentul copilului. Aceste tehnici și principii sunt structurate și folosite sub formă de programe, în diferite medii: în familie, la gradiniță/școală și sub diferite structuri, individuale (unu launa, copil- specialist) sau/și de grup.

Ce este autismul?

Autismul este o tulburare severă de dezvoltare, de natură neurobiologică, care apare, adeseori, la naștere sau la vârsta de 18 luni – 2 ani a copilului. Autismul este un sindrom comportamental carecterizat prin dificultăți în comunicare și limbaj, social și comportamental (prin comportamente stereotipe, repetitive, autostimulări). Statisticile arată că autismul apare mai des la baieti decât la fete, proporția fiind de 1 la 4 și este întalnit în toate tipurile de familii, indiferent de statut, mediu, rasă, etnie, nivel intelectual etc.

Stirea anterioara

Daniel Buzdugan, pe patul de spital. Ce a păţit realizatorul

Stirea Urmatoare

Consiliul Județean Botoșani continuă lucrările de reparații și întreținere pe drumurile din județ - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.