Sfaturi de la ANPC atunci când cumpăraţi produse cosmetice. La ce trebuie să fiţi atenţi

Sfaturi de la ANPC atunci când cumpăraţi produse cosmetice. La ce trebuie să fiţi atenţi

Reprezentanţii ANPC sfătuiesc consumatorii care achiziţionează produse cosmetice să le cumpere numai din magazine şi raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare. Mai mult, important este faptul că produsele originale nu se vând în afara lanţurilor de distribuţie cum ar fi tarabele.

Cei care achiziţionează produse cosmetice trebuie să fie atenţi la preţuri, deoarece preţurile mici propuse sunt dubioase, ele provin cu siguranţă din filiere paralele. Mai mult, trebuie verificat dacă calitatea ambalajului corespunde valorii produsului, fiind şanse mari ca un produs zis "de lux", ambalat în pungă de plastic sau intr-o cutie banală, să fie de fapt o contrafacere.

Consumatorii trebuie să examineze cu atenţie eticheta, o calitate proastă a tipăririi poate ascunde o contrafacere. Aceştia trebuie să ştie şi faptul că unii producători şi importatori "de marcă" au adoptat voluntar personalizarea unor produse cu etichetă - hologramă, pentru securizarea lor şi pentru protejarea mărcii.

Orice produs cosmetic trebuie să fie inscripţionat numele sau denumirea producătorului ori a persoanei responsabile cu introducerea pe piaţă, ori al importatorului de produse din afara UE. Mai mult, majoritatea produselor trebuie să aibă inscripţionată data de minimă durabilitate precedată de expresia "A se folosi preferabil inainte de", urmată de dată sau de detalii asupra locului de pe ambalaj unde se afla inscripţionată aceasta dată, exprimată fie prin lună şi an, fie prin zi, lună şi an, şi cu cifre arabe.

Anumite produse, precum cremele, nu au dată de minimă durabilitate, ci au inscripţionat un simbol (PAO) constând într-o cutie întredeschisă, pe sau lângă care este menţionată perioada dupa deschidere în care produsul poate fi folosit în siguranţă, în luni de zile (6, 12, 24 luni de ex). Totodată, sunt produse la care data de minimă durabilitate este mai mare de 30 de luni şi atunci aceasta nu se mai menţionează (cazul recipientelor sub presiune cum sunt deodorantele).

Consumatorii trebuie să citească cu atenţie eticheta şi să ţină cont de orice avertisment pentru evitarea unor probleme ulterioare de sănătate. Sursa: romaniatv.net

Stirea anterioara

Aventurile Deliei în Coreea de Sud! Ademenită cu friptură de câine

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.