Proces câștigat în instanță de Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani

Proces câștigat în instanță de Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani

În dosarul nr.10220/40/2011 înregistrat pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 02.11.2011 în care Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani a chemat in judecată Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani pentru plata sumei de 4.9 milioane lei, reprezentând servicii medicale efectuate  peste valoarea de contract aferentă anului 2010, instanţa de judecată s-a pronunţat în data de 05.03.2013, în sensul că a respins cererea spitalului ca nefondată.

Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani s-a apărat în acest dosar, motivând că potrivit legislaţiei din domeniul asigurărilor de sănătate, aceasta protejează interesele asiguratului şi urmăreşte acordarea unor servicii medicale de calitate, astfel că numărul de cazuri contractat s-a stabilit conform prevederilor contractului cadru de acordare a serviciilor medicale în anul 2010 şi a  normelor metodologice de aplicare în funcţie de o serie de indicatori, respectiv: număr de paturi existente în spital, durata optimă de spitalizare, personalul medical angajat, structura organizatorică a spitalului aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii.

Ţinând cont de indicatorii enumeraţi mai sus, spitalul putea acorda servicii medicale de calitate pentru un număr maxim de 29.142 cazuri, care de altfel au fost contractate de C.A.S Botoşani cu spitalul in anul 2010.

Acest număr de cazuri contractat a acoperit necesarul de internări prin urgenţă având in vedere faptul că, in anul 2010 dintr-un număr de 29.142 cazuri contractate cu spitalul doar 19.076 au fost internări prin urgenţă, restul fiind internări programabile.

Spitalul avea obligatia „să întocmească liste de prioritate pentru serviciile medicale programabile, pentru eficientizarea serviciilor medicale, după caz”, astfel că aplicând o programare corectă a internărilor, nu trebuia să depăşească numărul de cazuri contractat. Efectuarea internărilor peste numărul de cazuri contractat, a dus la diminuarea fondurilor alocate pentru fiecare caz contractat şi pe cale de consecinţă la diminuarea calităţii actului medical.

Efectuarea de servicii medicale peste prevederile contractuale se face pe propria răspundere a conducerii unitatii spitalicesti.

Solicitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani de decontare a serviciilor ce depăşesc valoarea stabilită prin contract incalcă prevederile contractului care reprezintă legea părţilor in condiţiile art.969 Cod civil.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.