Cum să arzi mai repede grăsimile

Cum să arzi mai repede grăsimile

Ai tot auzit că persoanele cu arderi intense scapă mai uşor de kilogramele în plus, însă nu ştii ce să faci ca să grăbeşti arderile? O soluţie este să renunţi la masa de seară.

Fără masa de seară
Un studiu recent din cadrul Universității Alabama din Birmingham, citat de Agerpres, a stabilit că participanții care și-au consumat toate caloriile într-un interval de șase ore, între 08.00 dimineața și 14.00, au ars cu 6% mai multă grăsime și au avut niveluri ale foamei mai stabile decât atunci când au consumat aceeași cantitate de calorii într-un interval de 12 ore, între 08.00 și 20.00.

Până la 12 ore după începutul unei perioade de postire, corpul arde încă glicogen, o moleculă care stochează glucoza. După 12 ore, corpul începe să ardă depozitele de grăsime, potrivit lui Peterson. Totuși, Peterson a avertizat că arderea a 6% mai multă grăsime corporală nu a corespuns criteriilor cercetătorilor pentru atestarea unei diferențe semnificative între cele două grupuri studiate. Asta înseamnă că diferența poate fi cauzată de șansă și că rezultatele nu sunt semnificative din punct vedere statistic.

În cadrul acestui studiu, care a fost prezentat la Adunarea anuală a Societății pentru combaterea obezității, 11 persoane supraponderale cu vârsta între 20 și 45 de ani au participat la două faze de o săptămână ale experimentului. În prima dintre aceste faze, participanții au început în ziua a patra a săptămânii să consume toate caloriile în intervalul 08-14.00. În cea de a doua fază, de control, tot în ziua a patra, ei au consumat toate caloriile între 08.00 și 20.00. Fiecare participant a luat parte la ambele faze ale studiului.

Pe lângă arderea grăsimilor, studiul a mai stabilit și că nivelul foamei era mai stabil la participanții care și-au consumat caloriile într-un interval de șase ore. Cercetătorii au folosită o scară arbitrară de 100 de puncte și le-au cerut participanților să acorde o notă pentru gradul de foame pe care îl resimt. Rezultatele au arătat că deși nivelurile medii de foame erau la fel pentru ambele grupuri, participanții care serveau toate mesele în șase ore aveau niveluri ale foamei care oscilau cu 12 puncte mai puțin decât cele ale persoanelor care mâncau inclusiv seara.

Alimente care accelerează metabolismul
Condimentele, precum piperul şi ardeiul iute sunt indicate celor care au un metabolism leneș, doar dacă nu suferă de anumite afecțiuni digestive, precum ulcer sau gastrită. Ardeii iuți conțin capsaicină, care determină organismul să ardă mai repede depozitele de grăsime. Sursa: clicksanatate.ro

Stirea anterioara

Un botoșănean a ridicat juriul de la „Românii au talent” în picioare

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.