Ce poate ascunde o tuse banală

Ce poate ascunde o tuse banală

Iarnă, vară, nu contează. Tusea îşi face de cap, indiferent de sezon. Numai că, deşi tratată, de cele mai multe ori, cu leacuri băbeşti sau doar cu… indiferenţă, aceasta poate avea consecinţe grave, pe termen lung.

I se întâmplă oricui ca tusea să-i creeze probleme, chiar dacă nu din cauza unei răceli. Ce rost are să mergi la medic pentru fleacuri din astea? O aspirină, un paracetamol, nişte ceai fierbinte şi două-trei tablete de bombonele de supt rezolvă problemele imediat. Ei, nu e chiar aşa. În multe cazuri, tusea ascunde afecţiuni respiratorii dificil de tratat.

De ce tuşim?

Un fenomen foarte des întâlnit pe vremea rece de afară, tusea este un simptom comun al infecţiilor respiratorii. Totuşi, nu e neapărat să tuşim doar din cauza unor boli. Tusea este un mecanism de protecţie a organismului, fiind un mijloc de evacuare a secreţiilor şi a corpilor străini din căile respiratorii. Apare cu precădere la fumători şi la cei care inhalează involuntar fum, lucrează în praf sau în contact cu substanţe nocive pentru aparatul respirator. În sezonul rece, tusea se agravează, de obicei din cauza bronşitei sau a pneumoniei. Acest tip de afecţiuni inflamează căile respiratorii, îngreunează respiraţia, adună diverse secreţii în plămâni şi astfel apare tusea. Dar, important de reţinut, nu e neapărat necesar ca tusea să aibă de-a face numai cu plămânii. Mulţi dintre cardiaci tuşesc, semn că boala lor s-a agravat, putând duce chiar la edeme pulmonare ce pun în pericol viaţa. Netratată cu atenţia cuvenită, tusea poate ascunde boli deosebit de grave, precum tuberculoza sau cancerul bronho-pulmonar. De aceea, fie că fumezi sau nu, fie că lucrezi într-un mediu toxic sau nu, e impetuos necesar să i te adresezi medicului la cel mai mic semn de tuse.

Seacă, uscată, umedă, o tusea e rea oricum

Din fericire, tusea nu e la fel întotdeauna, motiv pentru care, în funcţie de tipul ei, ne putem da seama cât de cât de gravitatea afecţiunii pe care o poate ascunde. Însă, indiferent de situaţie, e foarte important ca, la cel mai mic semnal de alarmă, să mergi la medic, singurul în măsură să prescrie tratamentul corespunzător. Iată când trebuie să ne îngrijorăm:

1.Cel mai des întâlnită este tusea seacă, provocată de diverşi factori, nu neapărat de natură pulmonară. O astfel de tuse uscată poate fi însă prima fază a unei bronşite acute. Dacă apare când persoana se întinde, e semn că suferă de o afecţiune pulmonară. Dacă însă, şi mai rău, omul este trezit din somn de tuse, fără să fie răcit, e foarte posibil ca acesta să aibă probleme cardiace. Tusea uscată ce apare după cină, la culcare, reprezintă refluxul gastroesofagian sau o eventuală hernie hiatală.

2.Despre tusea de efort poate că nu ai auzit vorbindu-se prea des, chiar dacă ea se manifestă la foarte mulţi dintre noi. Tusea ce apare după un efort fizic prelungit, precum alergarea sau chiar un hohot puternic de râs, poate înlocui cu succes o criză de astm. Şi cei ce suferă de sinuzită sau de rinită cronică au parte de asemenea manifestări.

3.Când tusea e stinsă, aproape şoptită, răguşită, este deja un semnal de alarmă puternic. Şi asta pentru că este un simptom al tuberculozei laringiene sau al cancerului de laringe.

4.Tusea înecăcioasă, asemănătoare unui lătrat, este urmarea cancerului pulmonar extins în laringe. Totuşi, acelaşi tip de tuse poate fi cauzată de inflamarea aparatului genital feminin.

5.Deşi nu este provocată de nicio afecţiune a organelor interne, tusea nervoasă sau emoţională poate fi uneori supărătoare.

6.Tusea tabacică face parte din toaleta matinală a majorităţii fumătorilor sau a bolnavilor de bronşită cronică. După un puseu de tuse seacă, aceştia expectorează puternic sau chiar au accese de vomă. Totuşi, când tusea e însoţită de febră mare, este vorba despre pneumonie.

7.Tusea dureroasă este principalul semn al unei eventuale pleurite, în timp urmând să apară şi junghiuri. Aceasta provoacă întreruperi de respiraţie, senzaţia de sufocare.

8.În peste 90% din cazuri, tusea umedă, cu expectoraţii, e cauzată de afecţiuni pulmonare. Când expectoraţia e urât mirositoare, înseamnă că există undeva o acumulare de germeni anaerobi, motiv pentru care se recomandă tratamentul cu antibiotice. Dacă însă bolnavul dă semne de febră, frisoane, e roşu la faţă şi are o expectoraţie fie mucopurulentă, fie ruginie, vâscoasă, e semn de pneumonie. Sputa gelatinoasă poate indica o ultimă fază a cancerului bronhopulmonar.

Dieta ajută?

Deşi poate părea creu de crezut, alimentele consumate au un rol foarte important în tratarea acceselor de tuse. Prin urmare, dacă doreşti să scapi cât mai repede, include cu încredere în meniul tău zilnic orez, grâu, supă de carne cu condimente carminative, roşii, sfeclă, cartofi, legume bine fierte cu ulei, fructe numai în prima jumătate a zilei, ceai, cafea, băuturi fierbinţi, fructe uscate, nuci, lapte. Evită în această perioadă, pe cât posibil, salatele crude, conopida, ridichile, arahidele, nuca de cocos, băuturile alcoolice, ardeiul iute, napii, dovleacul, piperul, iaurtul, brânza, băuturile reci. sursa: libertateapentrufemei.ro

Stirea anterioara

Modern Calor anunță sistarea furnizării apei calde. Află care este perioada

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.