PSD Botoșani: Cetățenii din municipiul Botoșani, sancționați de Alianța Răului cu -77% că nu au votat PDL în 2012

PSD Botoșani: Cetățenii din municipiul Botoșani, sancționați de Alianța Răului cu -77% că nu au votat PDL în 2012

Organizația PSD Botoșani condamnă public decizia Alianței Răului PDL-PNL de a tăia cu peste 77% fondurile alocate municipiului Botoșani – o măsură prin care cetățenii orașului sunt sancționați într-un mod inacceptabil pentru faptul că nu au votat PDL la alegerile locale din 2012.

Prin politizarea excesivă a alocării fondurilor județului, în funcție culoarea politică a primarilor, Alianța Răului PDL-PNL arată dispreț față de cererile cetățenilor care au protestat în urma tragediei de la Clubul Colectiv, cerând depolitizarea actului administrativ la toate nivelurile.

Social-democrații consideră că actualul co-președinte PDL-PNL, Cătălin Flutur, se răzbună pe locuitorii din municipiul Botoșani pentru că nu l-au mai votat primar la ultimele alegeri locale.  

În calitate de lider al grupului PDL-PNL din Consiliul Județean,  Cătălin Flutur este cel care stabilește votul majorității în privința alocării fondurilor la fiecare primărie din județ. Așadar, liderul PDL este direct responsabil de tăierea sistematică a fondurilor repartizate municipiului Botoșani, de la  9 milioane de lei în medie pe an, în perioada 2008-2011, când era Cătălin Flutur primar, la aproximativ 2 milioane de lei pe an, în perioada 2013-2015, când nu mai conduce primăria municipiului.

Cătălin Flutur folosește majoritatea PDL-PNL din Consiliul Județean pentru a-și atinge propriile obiective politice.

Acesta încearcă prin orice mijloace să blocheze finanțarea proiectelor desfășurate de actualul primar, chiar dacă astfel afectează grav interesele locuitorilor din municipiul Botoșani, cărora vrea să le ceară votul la viitoarele alegeri. Aceasta în pofida faptul că municipiul asigură peste 80% din contribuțiile din TVA și impozit pe venit, colectate la nivel județean.

Stirea anterioara

Sunt 10 posturi libere la un Consiliul județean și nimeni nu le vrea. Motivul...

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Stiri similare din None