Votează un tânăr liberal botoșănean la concursul „10 pentru Europa”!

Votează un tânăr liberal botoșănean la concursul „10 pentru Europa”!

„10 pentru Europa” este proiectul prin care tinerii competenţi ai României vor ajunge pe lista Partidului Naţional Liberal pentru alegerile europarlamentare din mai 2014.

„10 pentru Europa” este un proiect interactiv de construire a unei cariere politice şi un nou standard de transparenţă în selecţia candidaţilor cu vârsta până in 35 de ani. In acelasi timp este un proiect unic la nivel european. Este un proiect meritocratic prin excelenţă, care promovează principiul liberal al competiţiei deschise.

Prin probele variate, proiectul va perfecţiona pregătirea celor mai talentaţi tineri politicieni din România. Axat pe inovaţie, „10 pentru Europa” aduce în prim plan individul, tânărul pasionat de politică, liderul interesat de evoluţia ţării sale şi a construcţiei europene, ca factor de dezvoltare naţională. Plaftorma online http://10pentrueuropa.ro/ le permite competitorilor să-şi împărtăşească ideile, viziunea şi strategia pentru dezvoltarea României în cadrul Uniunii Europene. „10 pentru Europa” va crea o nouă elită de tineri liberali, un nou val în politica românească.

George Ionuţ Turcu este cel de-al doilea tânăr înscris oficial in competiţia „10 pentru Europa”.

George Ionuţ Turcu este din Botoşani şi a fost preşedinte al Clubului Elevilor Liberali Botoşani, respectiv membru in Biroul Politic Local al TNL Botoşani până în octombrie 2013, când a devenit student al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, în cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti.Viziune, integritate, devotament, modestie, creativitate şi precizie sunt atuurile principale pe care a reuşit să le dobândească prin diferite activităţi.

George Turcu declară: „De ce eu? Pentru că şi o persoană mai mică de 23 de ani are multe lucruri de spus în privinţa politicii europene! Precizez că nu sunt eligibil cu această onorifică funcţie deoarece nu am vârsta necesară, dar doresc să candidez în acest concurs din dorinţa de a mă autodepăşi. Convingerea pe care o am privitoare la faptul că tinerii români au un grad ridicat al conştiinţei, libertăţii şi activismului politic îmi conferă curajul de a-mi susţine „înclinaţiile inimii”. Atât pentru mine cât şi pentru tinerii români, Uniunea Europeană reprezintă punctul de intâlnire al valorilor democratice, dar şi al vastei culturi dobândite prin istoria colectiva a naţiunilor membre. Susţin şi voi susţine ideea, în mod pragmatic, că tinerii liberali sunt adevarate valori in devenire.”

Începând cu 15 ianuarie şi pana pe 15 februarie, toată lumea va putea vota candidaţii pe site-ul http://10pentrueuropa.ro. Anunțarea semifinaliștilor va avea loc pe 15 februarie iar primii 60, în ordinea voturilor obţinute, vor trece în umătoarea etapă a selecţiei.

Fiecare candidat va organiza 2 evenimente locale, cu o participare de cel puţin 100 de oameni, pe baza temelor de interes european alese. În acelaşi timp, semifinaliştii vor trece printr-un interviu în faţa unei comisii de jurizare. La interviu, fiecare candidat va trebui să motiveze dorinţa lui de a candida la alegerile europarlamentare, să demonstreze că este capabil să reprezinte PNL în Parlamentul European şi că este la curent cu temele de interes de la nivel european.

Pe 30 martie are loc anunțarea finaliștilor când, cei 20 de finalişti vor trece printr-un interviu în faţa unei comisii formate din 5 lideri liberali cu experienţă europeană. Marea finală va avea loc pe 5 aprilie şi aceasta constă într-un eveniment-concurs cu 7.000 de spectatori, care va avea loc la Romexpo şi la care vor participa cei 20 de finalişti. Vor exista 3 probe la care candidaţii vor participa: un test-grilă de cultură generală despre Uniunea Europeană, dezbatere faţă în faţă şi public speaking. Cei 10 câștigători se vor regăsi pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare.

Din rândul tinerilor, TNL Botoşani îl susţine pe George Ionuţ Turcu. Si-au anunţat susţinerea şi alte organizaţii din cadrul Partidului Naţional Liberal, precum: TNL şi CEL Giurgiu, CEL Galaţi, CEL Braşov, CEL Targu-Mureş, CEL Mehedinţi, CEL Alba-Iulia şi TNL Bucureşti, sector 2.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.