Tamara Ciofu: „Am solicitat Ministerului Sănătății extinderea dreptului de asigurat a medicilor candidați la rezidențiat până la data susținerii examenului.”

Tamara Ciofu: „Am solicitat Ministerului Sănătății extinderea dreptului de asigurat a medicilor candidați la rezidențiat până la data susținerii examenului.”

Deputatul PSD Tamara Ciofu a propus Guvernului modificarea cadrulului legal, astfel încât să se extindă dreptul de asigurat al absolvenților de medicină până la data susținerii testului pentru rezidențiat și afișării rezultatelor finale.

„Cu toate că Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență pentru îmbunătățirea condițiilor de care beneficiază medii rezidenți din țara noastră prin acordarea unei burse de rezidențiat în cuantum lunar de 670 lei net care se adaugă la salariu și la drepturile aferente gărzilor, mai avem de rezolvat o problemă pentru absolvenții de medicină. În prezent, după ce termină facultatea, aceștia își pierd dreptul de asigurat, deși mai au o perioadă de câteva luni în care învață pentru a susține examenul de rezidențiat”, a declarat Tamara Ciofu.

Propunerea parlamentarului social-democrat are în vedere prelungirea calității de asigurat pentru absolvenții de medicină inclusiv în perioada în care se pregătesc pentru admiterea la rezidențiat. În cazul celor care nu reușesc să intre la rezidențiat, aceștia își vor pierde calitatea de asigurat până în momentul în care se vor angaja sau până când decid să își plătească singuri cheltuielile pentru asigurările de sănătate.

„În opinia mea nu este normal ca acești medici tineri care sunt în perioada de formare profesională să nu mai beneficieze de servicii de sănătate din partea statului. Până la data desfășurării rezidențiatului tinerii care doresc să se profesionalizeze într-o specialitate medicală sunt expuși riscului de a se îmbolnăvi, de a suferi un accident sau cei cronici de a nu beneficia de tratament. În această situație în care nu mai figurează ca asigurați în evidențele caselor de asigurări de sănătate nu vor avea acces la medicamente sau la internare în unități sanitare pentru a beneficia de tratament medical de specialitate. Cred că dacă vrem să ne păstrăm medicii tineri în România pentru a nu mai exista probleme în special în spitalele din mediul rural, trebuie să le acordăm toate condițiile necesare viitorilor specialiști din sistemul sanitar din țara noastră”, a subliniat parlamentarul social-democrat botoșănean.

Stirea anterioara

Cântec și joc la „Balul Gospodarilor” din comuna Ibănești - FOTO

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.