Scandal într-o comună din Botoşani după alegerile de duminică

Scandal într-o comună din Botoşani după alegerile de duminică

Scandal într-o comună din Botoşani după alegerile de duminică. USL a solicitat Biroului Electoral Central anularea alegerilor din comuna Răuseni după ce au fost descoperite mai multe nereguli. Cererea vine pe fondul descoperirii unor buletine de vot în plus în secţiile de votare din comună sau ca urmare a descoperirii unor buletine de vot care nu corespund.

Scandalul de la Răuseni a fost declanşat deoarece între câştigătorul alegerilor Florin Olaru (Mişcarea pentru Botoşani) şi învinsul său,  Maria Jijie (USL), a fost o diferenţă de doar cinci voturi.

Oficialii USL susţin că la secţia de votare din satul Doina au fost distribuite 500 de buletine de vot, iar la sfârşitul procesului de votare din urne au fost scoase 504 buletine pentru alegerea primarului, în timp ce în satul Rediu au fost distribuite tot 500 de buletine şi au fost scoase 502.

În schimb, numărul buletinelor pentru alegerea Consiliului Local a fost mult mai mic, de 477 în loc de 500. Cu toate acestea, preşedintele secţiei a trecut în procesul verbal că există 504 buletine şi la Consiliul local.

De asemenea, la Secţia de votare din Răuseni au fost distribuite alegătorilor buletine de vot care nu aveau aplicată pe spate ştampila de control a secţiei de votare.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.